Dan Şova spune că nu demisionează din Senat şi că va face declaraţii doar în plen

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, luni, după ce a ieşit de la şedinţa săptămânală a grupului, că nu se gândeşte să demisioneze din Senat şi că toate declaraţiile pe care le va face, vor fi în plen, miercuri, când se va da votul în cazul cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă.

519 afișări
Imaginea articolului Dan Şova spune că nu demisionează din Senat şi că va face declaraţii doar în plen

Dan Şova spune că nu demisionează din Senat şi că va face declaraţii doar în plen (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Şova a afirmat că nu le-a transmis nimic colegilor din grupul senatorial, precizând că în cadrul şedinţei de grup nu s-a discutat subiectul votului pe care plenul Senatului îl va da, miercuri, în cazul său.

Întrebat dacă se gândeşte să îşi dea demisia din funcţia de senator, Dan Şova a răspuns: ”Nu”.

”Toate declaraţiile pe care le voi face vor fi în plenul Senatului”, a mai menţionat Şova.

Plenul Senatului va discuta în şedinţa de miercuri "la pachet" solicitările de arestare preventivă în cazurile senatorului PSD Dan Sova şi al senatorului Darius Vâlcov, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, senatorul Cătălin Boboc.

La rândul său, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a declarat, luni, că în Biroul Permanent a fost un consens pe exprimarea votului în privinţa reţinerii şi arestării preventive ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov în aceeaşi şedinţă a plenului.

Întrebat de ce a fost amânată discutarea raportului în cazul lui Şova pentru miercuri, în condiţiile în care aceasta a fost finalizat de săptămâna trecută, Dumitrescu a spus că nu este o amânare şi că discutarea raportului este în termenul stabilit de regulament.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici