Dăncilă, replică pentru Iohannis: Devine cel mai mare pericol pentru democraţie

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că şeful statului, Klaus Iohannis, care ”se închipuie <într-un plin război cu PSD> şi care îşi instigă partidul la ură şi la lupte imaginare”, devine cel mai mare pericol pentru democraţie .

1107 afişări
Imaginea articolului Dăncilă, replică pentru Iohannis: Devine cel mai mare pericol pentru democraţie

Dăncilă: Iohannis devine cel mai mare pericol pentru democraţie

”Am citit în presă declaraţiile preşedintelui în funcţie, care se închipuie “într-un plin război cu PSD” şi care îşi instigă partidul la ură şi la lupte imaginare. Articolul 80 din Constituţie spune că preşedintele este garantul unităţii naţionale. Unde este unitatea, atunci când preşedintele ne declară în stare de război? Unde este imparţialitatea preşedintelui care îi îndoctrinează şi îi alimentează cu ură pe cei ce urmează să compună viitorul Guvern al României? Klaus Iohannis se poate închipui în tot felul de războaie, însă adevărul este că preşedintele se află într-un război deschis cu Constituţia României şi cu legile, cu munca şi bunul simţ, într-un permanent război cu românii şi cu drepturile lor. Ca şi PNL şi acoliţii, care au adoptat un discurs de extremă dreapta periculos, acest om este într-un război declarat cu bugetarii, cu antreprenorii, cu pensionarii şi cu toţi aceia ce nu votează PNL şi pe care vrea să îi arunce în sărăcie şi izolare”, a scris pe Facebook Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că atunci când un preşedinte îşi doreşte dispariţia unui partid politic, el devine cel mai mare pericol pentru democraţie.

”Acestea sunt războaiele pe care le poartă actualul preşedinte şi viitorul Guvern al României - cu legea, cu românii şi cu democraţia. Pentru că, atunci când un preşedinte îşi doreşte dispariţia unui partid politic, el devine cel mai mare pericol pentru democraţie si istoria a dovedit-o de nenumărate ori. Orice alt om cu responsabilitatea funcţiei şi cu o minimă decenţă ar fi demisionat de mult din fruntea statului român”, a mai arătat Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Timiş, în cadrul Adunării Regionale a organizaţiilor PNL regiunea Vest, că statul paralel este PSD, partid pe care îl consideră în continuare un adversar puternic, "adânc înşurubat în structurile statului".

"În mod normal despre reconstrucţia unui stat se vorbeşte după un război. Dragii mei, noi suntem în plin război cu PSD. Dar de ce facem noi asta? De ce suntem noi în război cu PSD-ul. Fiindcă noi, voi liberalii şi cu mine, suntem oameni ai păcii, ai construcţie, noi suntem oameni care dorescă să dezvolte România. De ce am intrat noi într-un război? Vă amintiţi cunm a câştigat PSD alegerile, cu promisiune despre lapte şi miere şi din prima zi au început să atace România şi pe români. Au început, gaşca de penali au început să atace justiţia din România. Şi ne-a opus şi voi şi eu. După care au început să atace toate sistemele mari din România", a declarat Klaus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici