Dar, nu e doar despre avort, ci despre cât mai valorează votul cetăţenilor acasă la mama tuturor democraţiilor

Să ne uităm la ceva ce a căzut, cumva, în plan secundar, dar care are importanţă primară. Sună oximoronic, dar nu aşa putem eticheta cam tot ce trăim de vreo câţiva ani încoace? Judecătorul Samuel A. Alito Jr., de la Curtea Supremă a SUA, încercând să tempereze reacţiile furibunde ale celor care spun, pe scurt, că femeia şi nu guvernul trebuie să decidă ce face aceasta cu trupul ei, scrie aşa: “Decizia în această formă permite femeilor, indiferent de cum privesc problema avortului, să influenţeze prevederile legale prin influenţarea opiniei publice, prin lobby la nivelul celor care legiferează, prin vot şi prin posibilitatea de a candida. Femeile nu sunt lipsite de putere electorală.”

Altfel spus, decizia Curţii Supreme mută problema avortului din SUA în braţele politicienilor. Teoretic, ceea ce spune judecătorul Alito Jr. este 100% corect: o democraţie funcţională se bazează pe voturile cetăţenilor, pe drepturile şi puterea lor de a influenţa luarea deciziilor legate de legile care afectează felul în care îşi trăesc viaţa. Practic, însă, politicienii americani, la fel ca cei din cele mai multe zone ale planetei, sunt din ce în ce mai decuplaţi de voturile cetăţenilor. Însăşi infrastructura democraţiei americane ne tot ridică cel puţin o sprânceană dacă nu o listă lungă de semne de întrebare. Să nu uităm că preşedintele Trump a ajuns în Biroul Oval având mai puţine voturi populare decât contracandidata sa. Aşa funcţionează, după lege, sistemul electoral al SUA. Ca urmare, şi unii dintre judecătorii de la Curtea Supremă au fost numiţi având mai puţine voturi populare în spate deşi, iată, decid până şi ceea ce face o femeie cu trupul său. Discuţiile legate de redesenarea colegiilor electorale americane sunt mai aprinse ca niciodată, republicanii fac eforturi susţinute să stabilească cine are dreptul să voteze în funcţie de statulul social şi preferinţele politice deja exprimate. E absolut uluitor cum votul unui om poate să ajungă să fie atât de greu de exprimat şi să valoreze atât de puţin chiar în ţara care s-a brand-uit atât de bine ca farul democraţiei pentru toată planeta.

Şi de ce ar trebui să ne intereseze şi pe noi discuţia asta? Să trecem de argumentul ce se întâmplă în SUA, nu stă în SUA, ci ajunge, mai repede sau mai încet,

şi pe la noi. Hai să ne uităm la prezenţa la vot, spre exemplu, la ultimele alegeri parlamentare din România. 31,84%. Mai scăzută în 2020 decât în 2016, 2012 şi 2008. Altfel spus, o treime dintre noi a decis cine face legile şi cine guvernează şi cum guvernează în această ţară. Unul din trei a decis pentru toţi trei. O clasă politică total decuplată de agenda cetăţenilor face şi desface guverne, trece şi ignoră legi care ne influenţează stilul de viaţă. La fel ca în Statele Unite, sentimentul că ceea ce gândeşti, vrei, îţi doreşti chiar nu contează pentru politicieni este şi la noi din ce în ce mai accentuat. Suntem, ca cetăţeni şi alegători, din ce în ce mai lipsiţi de pretenţii, de aşteptări şi de dorinţa de a fi parte din acest joc pe care-l vedem, cu atât de multe argumente, ca unul murdar, corupt şi inutil pentru calitatea reală a vieţii noastre. Un climat perfect pentru ca, spre exemplu, legi ale siguranţei naţionale să fie făcute în secret, discutate doar de o mână de oameni, neasumate politic şi nediscutate transparent. Un climat perfect pentru ca în timp ce noi dormim, o mână de oameni să decidă ce culoare au cearceafurile noastre pentru că, de mult, pe noi nu ne mai interesează dacă avem lenjerie de bumbac sau de mătase.