David: Băsescu exploatează politic informaţiile de la servicii

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat, miercuri, la întâlnirea European Politiek Cafe, că între serviciile de informaţii româneşti şi preşedintele Băsescu există o "apropiere", iar preşedintele exploatează politic informaţiile puse la dispoziţia sa de acestea.

3 afișări
Imaginea articolului David: Băsescu exploatează politic informaţiile de la servicii

David: Băsescu exploatează politic informațile de la servicii

"Există indiscutabil, chiar dacă nu funcţional, o apropiere a serviciilor de preşedinte, iar din partea acestuia o anumită abilitate de a folosi informaţiile puse la dispoziţie de servicii şi pe care le exploatează politic, pentru că altfel nu pot fi înţelese multe dintre acuzaţiile pe care le aduce şi care, evident, nu pot să vină decât dacă are la dispoziţie ceva mai mult decât are Justiţia sau opinia publică", a explicat ministrul David.

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative a amintit de implicarea politică a serviciilor de informaţii şi de prejudiciile pe care acestea le-ar aduce, prin anumite acţiuni, Justiţiei.

Cristian David a amintit că din categoria serviciilor "apropiate de preşedinte" nu face parte Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, care se ocupă numai cu "sprijinirea organismelor de aplicare a legii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici