Dragnea spune că senatorii PSD sunt nemulţumiţi de Tăriceanu pentru că ar negocia "pe ascuns" cu PNL

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că există nemulţumiri în partid cu privire la Călin Popescu Tăriceanu, unii colegi acuzând că acesta ar negocia "pe ascuns" cu PNL, iar situaţia acestuia la şefia Senatului va fi discuată de PSD la finalul lunii ianuarie.

Imaginea articolului Dragnea spune că senatorii PSD sunt nemulţumiţi de Tăriceanu pentru că ar negocia "pe ascuns" cu PNL

Dragnea spune că senatorii PSD sunt nemulţumiţi de Tăriceanu pentru că ar negocia "pe ascuns" cu PNL (Imagine: Marius Dumbraveanu / Mediafax Foto)

Solicitat să comenteze motivele pentru care PSD vrea să îl schimbe din funcţie pe Tăriceanu, Dragnea a negat că se poartă discuţii în acest moment cu privire la "debarcarea" şefului Senatului, însă a recunoscut că există nemulţumiri.

"Era o oarecare nervozitate în grupul senatorial PSD spre finalul sesiunii parlamentare, din cauza unor declaraţii ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, atitudini, afirmaţii. O să discutăm cu grupurile în ultima săptămână din ianuarie şi o să luăm în discuţie şi asta. (...) Colegii mei spuneau că există anumiţi membri ALDE, poate chiar dumnealui, care negociază în ascuns cu PNL sau neoficial. (...) Pe de o parte, negociază cu PNL, iar pe de altă parte critică Guvernul şi PNL şi fac pe singurii din opoziţie şi asta a deranjat foarte mult", a spus liderul PSD.

Dragnea a comentat că PSD i-a oferit lui Tăriceanu poziţia a doua în statul român, cea de preşedinte al Senatului, şi a avertizat că acesta ocupă funcţia în principal cu voturile PSD şi UNPR, refuzând însă un comentariu tranşant cu privire la planurile de revocare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici