Europarlamentar: După insolvenţa Euroins, conducerea ASF trebuie demisă

După insolvenţa Euroins, conducerea Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF) trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii, declară europarlamentarul PMP Eugen Tomac. El afirmă că se impune reorganizarea instituţiei – „poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR”.

398 afișări
Imaginea articolului Europarlamentar: După insolvenţa Euroins, conducerea ASF trebuie demisă

Europarlamentar: După insolvenţa Euroins, conducerea ASF trebuie demisă

„Ţepele marca Bancorex au revenit în România. După insolvenţa Euroins, conducerea Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF) trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii. Sub ochiul vigilent al actualei conduceri ASF, venită pe filiera PSD, se dau tunuri care aduc aminte de Bancorexul anilor ’90. Euroins a emis poliţe de aproape 400 de milioane de euro pe care statul va trebui să le garanteze acum, iar falimentul City Insurance a condus la pierderi estimate de 120 de milioane de euro. Acestea au fost baloane de săpun care s-au umflat şi apoi s-au spart sub privirea blajină a unei conduceri politizate a ASF”, scrie pe Facebook eurodeputatul Eugen Tomac, lider PMP.

El afirmă că se impune reorganizarea instituţiei – „poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR”.

„Sunt găuri pe care le vor acoperi tot românii fie din bugetul de stat, fie prin faptul că vor exista probleme cu decontarea pagubelor în urma unor evenimente rutiere nedorite. Şi aşa sunt blocate instanţele de sutele de mii de dosare de daună.
Este clar că degeaba îi plătim regeşte pe conducătorii ASF, cu aproape 800.000 de lei anual, dacă ei nu sunt în stare să îşi îndeplinească obligaţiile legale: reglementare, control şi arbitru. Se impune reorganizarea instituţiei – poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR. De asemenea, este clar că trebuie umblat şi la legislaţie care să asigure o mai bună distribuţie a contractelor de asigurare între societăţile existente, fără să mai existe oligopoluri generate de preţurile de dumping practicate doar de unele companii. Au ajuns cu burta în sus companiile care practicau (în mod programatic) cele mai mici preţuri tocmai pentru a avea o cotă de piaţă cât mai mare. Nu în ultimul rând, instituţiile statului ar trebui să rezolve celelalte probleme care afectează piaţa asigurărilor, îndeosebi numărul extraordinar de mare de fraude care se produc în service-uri, acolo unde se umflă artificial facturile de plată pentru lucrările realizate şi plătite de asiguratori”, încheie Tomac.

ASF a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA ca administrator interimar al societăţii.

„Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici