Flutur: Consiliul Naţional PNL se reuneşte sâmbătă, la Parlament, în prezenţa a 1100 de delegaţi

Secretarul general al PNL, Gheorghe Flutur, a anunţat luni convocarea Consiliului Naţional al partidului, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, unde vor lua parte 1100 de delegaţi, pentru a se valida următoarea fază a fuziunii organizaţiilor teritoriale ale fostului PDL şi PNL.

177 afișări
Imaginea articolului Flutur: Consiliul Naţional PNL se reuneşte sâmbătă, la Parlament, în prezenţa a 1100 de delegaţi

Flutur: Consiliul Naţional PNL se reuneşte sâmbătă, la Parlament, în prezenţa a 1100 de delegaţi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Flutur a declarat că la şedinţa Consiliului Naţional al PNL, care va avea loc la Palatul Parlamentului, vor participa 1100 de delegaţi, numărul acestora fiind repartizat în mod paritar către vechiul PNL şi vechiul PDL.

El a menţionat că reuniunea va avea loc începând cu ora 12.00, la sala Cuza.

”Din cei 1100 de delegaţi, un număr egal, 550 din partea fostului PDL şi 550 din partea fostului PNL, sunt 420 de drept şi diferenţa, 680 de delegaţi, aleşi de organismele judeţene”, a explicat Flutur.

Secretarul general al PNL a precizat că la nivelul Consiliului Naţional se vor valida conducerile de la nivelul comitetelor executive judeţene.

”La nivel judeţean vor rămâne doi co-preşedinţi până în 2017 de la fostul PNL şi fostul PDL, vor funcţiona Birourile Politice paritare judeţene, aşa cum au funcţionat şi până acum, şi propunerea nostră, a echipei politice, este înfiinţarea unor comitete executive cu un număr mai mic de membri decât birourile politice, care va avea membri în funcţie de mărirea judeţului, între 23 şi 29 de membri, la care se adaugă parlamentarii”, a declarat Flutur.

El a afirmat că la nivelul judeţelor ponderea va ţine cont de rezultatul de la alegerile europarlamentare în proporţie de 80 la sută şi 20 la sută numărul de primari rămaşi în fiecare partid după alegerile prezidenţiale.

La nivelul organismelor locale ale noului PNL ponderea se va stabili în proporţie de 50 la sută în funcţie de rezultatul de la europarlamentare, 30 la sută numărul primarilor şi 20 la sută numărul aleşilor locali.

”Tot pe ordinea de zi de la Consiliul Naţional, vom discuta poziţia PNL faţă de principalele teme politice din ţară şi ne referim aici la Codul electoral, alte teme politice. Va fi şi o rezoluţie şi poziţia politică oficială a PNL faţă de principalele teme politice”, a mai spus Flutur.

De asemenea, el a menţionat că duminică, pe 1 februarie, de la ora 11.00, va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PNL, pentru a discuta priorităţile legislative pentru noua sesiune şi modul de organizare a grupurilor parlamentate comune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici