Geoană îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea educaţiei şi vrea să resesizeze CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după pronunţarea deciziei CC privind Legea educaţiei, că face un apel "extrem de serios" către preşedinte să nu promulge actul normativ şi a precizat că, după ce această lege va fi eventual promulgată, îşi păstrează dreptul de a resesiza CC.

16 afișări
Imaginea articolului Geoană îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea educaţiei şi vrea să resesizeze CC

Geoană îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea educaţiei şi vrea să resesizeze CC (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Declararea ca fiind inadmisibilă a sesizării pe care am făcut-o, ca preşedinte al Senatului, în opinia mea, încearcă să scoată Curtea Constituţională dintr-o situaţie imposibilă, aceea de a infirma două decizii succesive prin care Curtea, în 2009 şi în 2010, a declarat că angajarea răspunderii pe Legea educaţiei naţionale este neconstituţională", a declarat Geoană.

El a adăugat că doreşte să facă "un apel extrem de serios" către preşedintele Traian Băsescu de a nu promulga Legea educaţiei, susţinând că decizia Curţii prin care declara angajarea răspunderii pe această lege ca fiind neconstituţională rămâne în continuare în vigoare.

"Curtea s-a pronunţat - şi este singura decizie în acest sens - că angajarea răspunderii pe această lege este neconstituţională, iar preşedintele României ar crea un precedent extrem de periculos la adresa ordinii constituţionale şi a stabilităţii sistemului legislativ din România dacă ar promulga o astfel de lege", a menţionat Geoană.

Mircea Geoană a mai spus că, după ce această lege va fi eventual promulgată, îşi păstrează dreptul, ca preşedinte al Senatului, de a "resesiza" Curtea Constituţională.

"Este clar că, la nivelul Curţii, va trebui să ni se răspundă extrem de clar cum este posibil ca o lege a cărei angajare de răspundere a fost declarată neconstituţională să devină în mod absolut spectaculos şi extrem de bizar o lege constituţională", a adăugat el.

"Există dreptul constituţional pentru preşedintele Senatului, dar şi pentru parlamentari, de a ataca o lege, după ce este eventual promulgată. Vom aştepta mortivarea Curţii, sunt absolut convins că în motivarea CC, cel puţin la sesizarea pe care eu am făcut-o, vom afla elemente legate de ce a fost declarată inadmisibilă sesizarea mea. Dacă ea a fost declarată inadmisibilă pentru că deja Curtea s-a pronunţat cu privire la acest lucru, suntem într-o situaţie în care avem tot dreptul să reatacăm la Curte această lege", a susţinut el.

Geoană a mai spus că, în condiţiile în care legea privind educaţia aflată în dezbatere la Senat va fi adoptată, această formă se va aplica.

"Indiferent de această complicată şi foarte orchestrată dezbatere cu privire la Legea educaţiei, forma pe care Senatul eventual o va adopta va fi cea care va produce efecte în România", a susţinut el.

Curtea Constituţională (CC) a decis, marţi, cu majoritate de voturi, că este constituţională Legea educaţiei naţionale adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, urmând să fie trimisă preşedintelui, pentru promulgare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici