Geoană: Năstase este de patru ani un subiect cu tentă de vendetă politică

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că în ultimii patri ani, subiectul Adrian Năstase a reprezentat şi reprezintă un subiect cu tentă de vendetă politică şi că nu este normal ca într-un dosar care se doreşte rezolvat repede să fie invocaţi 972 de martori.

9 afișări
Imaginea articolului Geoană: Năstase este de patru ani un subiect cu tentă de vendetă politică

Geoană: Năstase este de patru ani un subiect cu tentă de vendetă politică

Mircea Geoană a arătat că votul din plenul Camerei Deputaţilor, privind începerea urmăririi penale a deputatului Adrian Năstase, reflectă dorinţa şi anunţul făcut de Năstaste privind trimiterea acestui dosar în instanţă.

El a arătat că nu este normal ca într-un dosar care se doreşte rezolvat rapid de instanţă, să fie invocaţi 972 de martori, ceea ce va duce la prelungirea pentru mult timp a procesului şi că astfel se pune întrebarea dacă dosarul lui Adrian Năstase reprezintă dorinţa de a se lupta cu corupţia la nivel înalt sau este doar un clişeu cu privire la o persoană sau la un partid.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 158 de voturi "pentru" şi 128 "împotrivă", cererea Procurorului General al României care solicită începerea urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase, în dosarele "Mătuşa Tamara" şi "Zambaccian 2".

Citeşte şi:

Adrian Năstase poate fi urmărit penal

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici