Geoană: Nu voi contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, guvernarea PSD nu va mai dura mult

Senatorul Mircea Geoană, exclus din PSD, a declarat, vineri, că nu va contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, dar că guvernarea PSD nu va mai dura, arătând că există un dicton vechi potrivit căruia ”câştigătorul ia totul”.

768 afișări
Imaginea articolului Geoană: Nu voi contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, guvernarea PSD nu va mai dura mult

Geoană: Nu voi contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, guvernarea PSD nu va mai dura mult (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Eu nu voi contribui în mod deliberat la căderea unui Guvern PSD chiar dacă Ponta nu merită să fie şeful PSD. Ştiu să fac o distincţie pe interesele mai largi ale partidului şi o persoană sau alta”, a spus Geoană, întrebat dacă la o moţiune de cenzură ar vota pentru căderea Guvernului.

El a adăugat că este de părere că oricum guvernarea PSD nu va mai dura foarte mult.

”Din punctul meu de vedere, cu sau fără evoluţii în grupurile parlamentare ale PSD, există un dicton vechi care se aplică în România, «Câştigătorul ia totul» şi câştigătorul alegerilor prezidenţiale îşi va forma majoritatea proprie. Când? Este mai degrabă o problemă de calcul politic, decât de realitate strategică. Guvernarea PSD nu va mai putea să dureze foarte mult. Cât va dura, va dura, dar nu va fi cu o sabotare din interior, nu este stilul meu, nu fac aşa ceva”, a adăugat Geoană.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici