Geoană:Să exploatăm în comun cu Ucraina platoul continental; Băsescu:Valorificăm 100% rezerva

Mircea Geoană şi Traian Băsescu au avut, joi seară, divergenţe pe tema relaţiei cu Ucraina şi a exploatării resurselor din platoul continental, candidatul PSD susţinând ca aceasta să fie făcută în comun cu Ucraina, iar Băsescu că acea rezervă trebuie valorificată sută la sută de România.

23 afișări
Imaginea articolului Geoană:Să exploatăm în comun cu Ucraina platoul continental; Băsescu:Valorificăm 100% rezerva

Geoană:Să exploatăm în comun cu Ucraina platoul continental;Băsescu:Valorificăm 100% rezerva

Geoană a susţinut că România trebuie să aibă o relaţie bună cu Ucraina, care să meargă inclusiv până la exploatarea în comun a resurselor din platoul continental, în timp ce Băsescu a apreciat că e problema României să valorifice sută la sută aceste rezerve.

"Va trebui să deschidem relaţia cu Ucraina. Inclusiv printr-o exploatare în comun, eventual cu o firmă ucraineană", a spus Geoană.

Băsescu a replicat: "Ce am câştigat în proces să le dăm lor?"

Şeful statului a adăugat că "platoul continental a fost câştigat de România în proces la Haga". Preşedintele a spus că la acest capitol nu se face "compromis cu nimeni" şi că "exploatarea va fi 100 la sută a României".

"Păi, domnule Geoană, tocmai am câştigat în proces la Haga platoul continental, vreţi acum să îl daţi înapoi?" l-a întrebat Băsescu.

Geoană a revenit asupra afirmaţiei, menţionând că s-a referit de fapt la construirea unei relaţii de parteneriat cu Ucraina.

Traian Băsescu a mai spus că este de acord cu construirea unei punţi cu Ucraina, dar una pe care să calce şi România, nu doar Ucraina.

Geoană a intervenit şi el peste Băsescu, spunând că Adriean Videanu ar fi fost la Kiev pentru a semna proiectul South Stream.

"Nu, domule Geoană, nu s-a semnat nimic. Poate aţi făcut dumneavoastră nişte promisiuni, dar o să le spuneţi după ce pierdeţi alegerile", a replicat Băsescu, făcând aluzie la vizitele lui Geoană la Moscova.

Pe acelaşi subiect, cei doi au mai avut câteva replici contradictorii, după ce Geoană afirmase că politica externă nu se face bătând cu pumnul în masă, iar Băsescu l-a citat pe Titu Maiorescu pe tema necesităţii de a face politica externă cu o mână fermă şi fără a semna acorduri doar pe considerente conjucturale.

După ce a lecturat citatul, Traian Băsescu a spus: "Îl întreb pe marele diplomat dacă ştie cine a scris aceste rânduri".

Geoană a spus că nu ştie, după care a primit răspunsul de la Băsescu: "Aţi fi ştiut acest lucru dacă nu mergeaţi pe furiş la Moscova", a completat preşedintele.

Candidatul PSD la Preşedinţie a apreciat că nu trebuie favorizată relaţia cu SUA în detrimentul celei cu statele din est.

În debutul discursului său la capitolul Politică externă, Geoană a apreciat că asistăm la o perioadă dificilă în care prestigiul României a fost afectat de criza economică prelungită, de faptul că nu a fost o colaborare corectă între preşedinte şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, iar temele interne au ajuns în plan extern.

El a spus că o atenţie specială trebuie acordată Republicii Moldova, trecând în revistă evenimentele recente din această ţară şi remarcând că de Ziua Naţională a României autorităţile de la Chişinău au decis să abandoneze "sintagma stalinistă" conform căreia există o limbă moldovenească.

La rândul său, Traian Băsescu a remarcat că în politica externă esenţa acţiunii e interesul naţional. Traian Băsescu a vorbit despre continuarea parteneriatului strategic cu SUA şi a declarat în interiorul UE e nevoie de o polică corelată cu ţările care au interese similare, invocând parteneriatul cu Franţa.

În ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova, Traian Băsescu a menţionat decretul privind consulatele de la Cahul şi Bălţi, deschiderea consulatului de la Iaşi şi acordul privind micul trafic de frontieră.

Geoană şi Băsescu au mai avut şi o dispută pe tema importanţei strategice a Mării Negre, care a fost menţionată de liderul PSD, în timp ce şeful statului i-a reproşat că l-a ironizat cand a menţionat la începutul mandatului acest subiect.

Urmăreşte aici dezbaterea live!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici