Geoană: Vom suporta jumătate din dobânda creditelor ipotecare dacă vom ajunge la guvernare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Brăila, că social-democraţii vor subvenţiona jumătate din dobânda creditelor ipotecare, dacă vor ajunge la guvernare.

17 afișări
Imaginea articolului Geoană: Vom suporta jumătate din dobânda creditelor ipotecare dacă vom ajunge la guvernare

Geoană: Vom suporta jumătate din dobânda creditelor ipotecare dacă vom ajunge la guvernare (Imagine: Mediafax Foto)

Aflat la lansarea candidaţilor PSD din Brăila, liderul social-democraţilor a spus că, dacă va ajunge din nou la guvernare, PSD va propune subvenţionarea cu 50% a dobânzii plătite de cei care apelează la creditele ipotecare.

Ideea a fost deja lansată de Radu Mazăre, primarul PSD al Constanţei, care a anunţat că municipalitatea pe care o conduce va suporta jumătate din dobânda aferentă creditului ipotecar.

"Primarul Constanţei a venit cu o idee extrem de interesantă, ca jumătate din dobândă să fie suportată de municipalitate, şi vă promit că în toamnă Guvernul PSD va subvenţiona cealaltă jumătate astfel încât să putem să dăm drumul unui amplu program de locuinţe", a spus Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici