George Friedman: Aţi fost obişnuiţi să gândiţi în termeni de structuri şi alianţe, trebuie să luaţi în considerare o politică independentă

România a fost obişnuită să gândească în termeni de structuri şi alianţe, dar trebuie să ia în considerare şi o politică independentă, este de părere analistul George Friedman preşedinte şi fondator al Geopolical Futures, care a participat la sfârşitul acestei săptămâni la o conferinţă internaţională găzduită de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

1411 afișări
Imaginea articolului George Friedman: Aţi fost obişnuiţi să gândiţi în termeni de structuri şi alianţe, trebuie să luaţi în considerare o politică independentă

George Friedman: Aţi fost obişnuiţi să gândiţi în termeni de structuri şi alianţe, trebuie să luaţi în considerare o politică independentă

“România este acum într-o poziţie în care trebuie să ia în considerare ceea ce mulţi de aici nu prea vor să înţeleagă: o politică independentă a României. Ştiu că nu aşa aţi fost obişnuiţi să gândiţi, ci în termeni de structuri de alianţe, dar vă pot asigura că nu există niciuna”, a spus Friedman.

De asemenea, Friedman a mai subliniat că România trebuie să aibă o „armată pe măsură” pentru a fi parte a unei alianţe militare pe care să se bazeze, iar dacă vrea să conteze pe alianţe politice să îşi trimită politicienii “să lupte pe front”.

Vorbind în contextul asigurării unui mediu de securitate în zona Mării Negre, preşedintele Geopolitical Futures a spus că ne aflăm în situaţia în care, pentru a descifra zona, trebuie înţeles că „nu există nicio soluţie definitivă”, pentru că nici problema „nu e foarte clară”, existând doar “probleme potenţiale”. 

Evaluând regiunea Mării Negre, George Friedman a spus că nu vrea să vorbească despre politică, ci mai degrabă să încerce să înţeleagă realitatea acestui areal, pornind de la “consideraţiile generale” dar şi de la cele care ţin de actorii –state implicate, ca Rusia, Statele Unite, Turcia.

“Mental, înţeleg motivaţiile lor, dar nu înţelegem ce se întâmplă şi pentru aceasta trebuie să înţelegem forţele care conduc aceste ţări şi să înţelegem procesul general din sistemul global, care se află în plină desfăşurare”, a argumentat Friedman.

El a evocat perioada august-septembrie 2008, respectiv “invadarea” Georgiei de către Federaţia Rusă :“Rusia a invadat Georgia şi a demonstrat că: în primul rând, Rusia ar putea sa invadeze pe cineva şi în al doilea rând, dacă ar invada pe cineva care este aliat cu Statele Unite, Statele Unite nu ar putea răspunde”.

“Pe 15 septembrie, Lehman Brothers s-a prăbuşit, şi a apărut o criza care continuă să transforme lumea în fiecare zi .După aceea, Uniunea Europeană nu a mai fost niciodată ca înainte (...) China astăzi este dictatura ce se lupta cu o anumită criză financiara ce nu poate fi tinuta sub control. Rusia este ceea ce s-a întâmplat în august 2008, dar şi victima crizei economice care(…) a creat o criză internă mult mai semnificativă decât ce s-a întâmplat (...) Criza a creat o diviziune socială în SUA, care a împărţit ţara într-un mod atat de profund încât persoana care a fost aleasă a fost foarte diferită. Cine a cauzat invadarea Georgiei de către Rusia? Cine a declansat criza financiara din 2008?”, a continuat Friedman.

Despre Federaţia Rusă, preşedintele fondator al Geopolitical Futures, George Friedman, a mai spus, într-un interviu acordat pentru Monitorul Apărării şi Securităţii, că face parte dintr-o nouă realitate , unde este “un anume tip de putere”.

Revenind la România, care reprezintă “o naţiune puternică, localizată într-o zonă foarte strategică”, Friedman a remarcat faptul că ţara noastră îşi doreşte ca Statele Unite să aibă o politică foarte bine pusă la punct pentru Marea Neagră.

Centrul de Studii Globale al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu a organizat în perioada 1-2 iunie 2018, conferinţa internaţională „Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security”. Evenimentul s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, fiind cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici