Guvenul limitează punctele de trecere a frontierei prin care deşeurile reciclabile intră în ţară. „România nu poate fi groapa de gunoi a Europei”

Ministrul Mediului Tánczos Barna a anunţat că Guvenul a aprobat vineri limitarea punctelor de trecere a frontierei prin care deşeurile reciclabile pot fi introduse în ţară. „România nu poate fi groapa de gunoi a Europei”, spune ministrul.

354 afișări
Imaginea articolului Guvenul limitează punctele de trecere a frontierei prin care deşeurile reciclabile intră în  ţară. „România nu poate fi groapa de gunoi a Europei”

Sursa foto: Mediafaxfoto

„S-a aprobat! În şedinţa de Guvern de astăzi am adoptat Hotărârea de Guvern conform căreia putem combate importul ilegal de deşeuri în România. Ţinând cont de faptul că legislaţia europeană nu permite ca statele membre să refuze deşeurile importate, România a avut nevoie de un act normativ propriu, care să reglementeze aceste transporturi”, a anunţat Tánczos Barna.

Conform acestuia, a fost limitat la 15 numărul punctelor de trecere a frontierei prin care deşeurile reciclabile pot fi introduse în ţară. De asemenea, va fi obligatorie trasabilitatea acestor transporturi de la graniţă până la locul reciclării.

Conform ministrului, cantităţile de deşeuri care întră în ţară vor fi corelate cu capacitatea de reciclare a firmelor.

„Sunt ministru al Mediului de aproape un an. În aceste luni a trebuit să găsim soluţii imediate la probleme urgente. Transporturile – de multe ori ilegale – de deşeuri care ajung în România şi gestionarea acestor cantităţi de deşeuri au constituit unele dintre aceste probleme urgente, pe care le soluţionăm prin actul normativ aprobat astăzi”, a afirmat ministrul Mediului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici