Guvernul alocă despăgubiri pentru exproprierile în realizarea drumului expres Craiova-Piteşti

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul va aproba, miercuri, alocarea de fonduri suplimentare pentru despăgubirea proprietarilor ale căror imobile au fost expropriate cu scopul realizării drumului expres Craiova-Piteşti, tronsonul 2, şi a reabilitării liniei de cale ferată Braşov-Simeria.

223 afișări
Imaginea articolului Guvernul alocă despăgubiri pentru exproprierile în realizarea drumului expres Craiova-Piteşti

Guvernul alocă despăgubiri pentru exproprierile în realizarea drumului expres Craiova-Piteşti

"Vom aproba în şedinţa de astăzi (miercuri-n.red.) măsuri pentru continuarea unor importante proiecte de infrastructură de transport. Alocăm fondurile suplimentare necesare pentru plata despăgubirilor foştilor proprietari ale căror imobile au fost expropriate pentru a putea fi realizate două proiecte: drumul expres Craiova-Piteşti, tronsonul 2 şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria", a declarat, miercuri, prm-ministrul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

De asemenea, Executivul reaprobă indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeş-Turda.

"Reaprobăm indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeş-Turda, în scopul adaptării unor soluţii tehnice, asigurând astfel cadrul necesar pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii. Urmărim cu atenţie stadiu fiecărei investiţii şi vreau să ne asigurăm că intervenim pentru deblocarea lor dacă este cazul dar şi pentru implementarea în termenele asumate", a mai spus Dăncilă.

Premierul a anunţat recent că secţiunile 3 şi 4 aferente drumului expres Craiova Piteşti sunt blocate de CNAIR, deşi documentaţia este definitivată în din 2017.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat, pe 2 iulie, şantierul drumului expres Craiova – Piteşti, iar după ce a văzut lucrările a cerut constructorului să se mobilizeze şi să respecte termenele promise, adică să fie dat în folosinţă drumul la sfârşitul anului. Potrivit lui Cuc, în cazul drumului expres Craiova- Piteşti, termenele sunt devansate şi nu depăşite ca la alte autostrăzi.

Ministrul Transporturilor a spus la sfârşitul lunii trecute că lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Constructorul şi-a asumat darea în trafic a tronsonului, indiferent de costurile pe care le va avea cu lucrările de construcţie. La începutul acestui an, stadiul fizic al construcţiei la Lotul 2 au autostrăzii Sebeş-Turda era de 49,01%, iar la sfârşitul lunii ianuarie, grecii de la Aktor au raportat un progres de doar 0,02 puncte procentuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici