Ianis, fiul de 20 de ani al lui Gheorghe Hagi, convocat în premieră la echipa naţională a României

Fotbalistul Ianis Hagi, în vârstă de 20 de ani, a fost convocat, în premieră, la echipa naţională de seniori. Fiul fostului internaţional Gheorghe Hagi se află în lotul alcătuit de antrenorul Cosmin Contra pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru din Liga Naţiunilor.

1528 afișări
Imaginea articolului Ianis, fiul de 20 de ani al lui Gheorghe Hagi, convocat în premieră la echipa naţională a României

Ianis Hagi, convocat în premieră la echipa naţională a României

Reprezentativa României va disputa pe 17, respectiv 20 noiembrie, ultimele două partide din grupele Ligii Naţiunilor, contra Lituaniei şi Muntenegrului.

Selecţionerul Cosmin Contra va miza la aceste două jocuri pe un lot format din 25 de jucători, respectiv 16 care evoluează în străinătate şi nouă din Liga 1.

Pe lângă Ianis Hagi, care prinde în premieră lotul naţionalei mari, Contra i-a convocat pe Alex Paşcanu, aflat de asemenea la întâia selecţie, George Puşcaş şi Andrei Ivan. Ianis Hagi e în premieră la prima reprezentativă, până acum vedeta celor de la Viitorul bifând meciuri la naţionalele U17, U19 şi U21, alături de care s-a calificat la EURO 2019. În total a jucat 17 partide şi a marcat cinci goluri la loturile "tricolore".

De notat este şi revenirea lui Ciprian Deac sub tricolor. Accidentat pentru mai mult timp, mijlocaşul CFR-ului e considerat în continuare un jucător important de către Contra, cel care l-a trimis pe Jerry Gane la Cluj pentru o discuţie particulară cu liderul campioanei.

Lista jucătorilor convocaţi pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 55/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj, 6/1), Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 31/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 12/0), Alexandru Paşcanu (Leicester City, 0/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 14/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 CS, 6/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 38/5), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 6/0), Tudor Băluţă (FC Viitorul, 2/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 26/9), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 2/0), Alexandru Mitriţă (U Craiova 1948 CS, 6/0), Ianis Hagi (FC Viitorul, 0/0), Alexandru Maxim (Mainz, 32/3), Ciprian Deac (CFR Cluj, 16/3)

Atacanţi: Claudiu Keşerü (Ludogorets, 27/6), George Puşcaş (US Palermo, 2/0), George Ţucudean (CFR Cluj, 8/2), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici