Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, chemați la audieri în Comisia pentru Constituționalitate a Senatului, în ancheta privind întâlnirea lor din august

Publicat: 08 09. 2026, 12:47
Actualizat: 08 09. 2026, 13:49
Premierul Ilie Bolojan soseste luni, 9 februarie 2026, la Palatul Parlamentului din Capitala, la sedinta in plen a Senatului. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

UPDATE Abrudean: Nu putem avea dublă măsură

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat marți că Biroul Permanent a decis extinderea obiectului de activitate al comisiei care anchetează întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, urmând să fie analizat și zborul privat către Mykonos în care s-a aflat judecătorul CCR Cristian Deliorga, alături de mai mulți politicieni și oameni de afaceri.

Decizia finală va fi luată de plenul Senatului, programat la ora 16.00.

Abrudean a explicat că este vorba despre „două cazuri foarte diferite”, dar a susținut că acestea trebuie analizate după aceleași criterii. „Nu putem avea dublă măsură aici”, a spus președintele Senatului.

Președintele Senatului a precizat că va decide ulterior dacă se va prezenta în fața comisiei.

UPDATE Parlamentarilor din Comisia pentru Constituționalitate le-au fost prezentate imagini de pe camerele de supraveghere din Parlament, în care apar Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan înaintea întâlnirii lor din 14 august.

Ulterior, comisia a audiat un ofițer SPP. Acesta a spus că nu se ocupă de accesul în cabinetul președintelui Senatului.

Întrebat dacă a recunoscut-o pe președinta CCR, ofițerul a spus că o cunoștea „doar de la TV”.

UPDATE Bolojan și șefa CCR nu s-au prezentat

Comisia pentru Constituționalitate a Senatului a început marți ancheta privind împrejurările în care a avut loc întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu.

Șefa CCR a transmis că nu poate fi prezentă și va fi invitată din nou după data de 11 septembrie.

Nici Ilie Bolojan, programat la ora 11:00, nu s-a prezentat.

Știrea inițială: Potrivit programului publicat de Senat, Comisia pentru Constituționalitate se reunește marți, de la ora 11.00, în Salonul Alb, pentru audieri în cadrul anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu.

Ilie Bolojan este așteptat la ora 11:00, iar Simina Tănăsescu la ora 11:30. În cazul în care președinta CCR nu se prezintă, la aceeași oră este programată audierea unui angajat al Serviciului de Protecție și Pază.

De la ora 13.00 sunt chemați președintele Senatului, Mircea Abrudean, directorul Cancelariei președintelui Senatului, directorul Cabinetului acestuia și directorul general al consilierilor președintelui Senatului.

Comisia a solicitat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Palatul Parlamentului în ziua întâlnirii, inclusiv cele de pe căile de acces către biroul președintelui Senatului.

Senatul a aprobat pe 24 august declanșarea demersurilor pentru ancheta parlamentară, cu 67 de voturi pentru și 41 împotrivă.

Întâlnirea dintre Bolojan și Tănăsescu a avut loc pe 14 august, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și nu a fost anunțată public în prealabil. Întâlnirea a avut loc cu trei zile înainte ca CCR să analizeze sesizări privind Legea Integrității.

Ce au spus Bolojan și Simina Tănăsescu despre întâlnire

Atât premierul, cât și președinta CCR au susținut că întrevederea a vizat exclusiv chestiuni administrative și că nu a fost discutat niciun dosar aflat pe rolul Curții Constituționale.

Simina Tănăsescu a explicat că întâlnirea a fost legată de nevoia CCR de spații suplimentare pentru desfășurarea activității.

Bolojan a respins criticile apărute după întâlnire și a afirmat că „se încearcă să se facă din țânțar armăsar”.

Premierul a susținut că întâlnirile dintre reprezentanții instituțiilor sunt firești atunci când trebuie rezolvate probleme administrative și că acest lucru nu înseamnă că sunt discutate cauze aflate pe rol.