Între 280.000 şi 300.000 lei, promise colegiilor PSD pentru urgentarea adoptării bugetului

Premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, le-au promis parlamentarilor PSD alocarea unor sume cuprinse între 280.000 şi 300.000 lei de colegiu, în schimbul renunţării la a susţine în plen toate amendamentele, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

23 afișări
Imaginea articolului Între 280.000 şi 300.000 lei, promise colegiilor PSD pentru urgentarea adoptării bugetului

Între 280.000 şi 300.000 lei, promise colegiilor PSD pentru urgentarea adoptării bugetului (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

Negocierile dintre premier, ministrul Finanţelor şi liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor ar fi avut loc, potrivit unor surse din PSD, în cursul dimineţii de joi, după ce o ofertă preliminară, de 200.000 lei pentru fiecare colegiu PSD, nu fusese acceptată de social-democraţi.

În urma negocierilor de joi, s-a căzut la un acord verbal între conducerea Guvernului, ca la prima rectificare bugetară, precum şi prin Hotărâri de Guvern ulterioare, să se aloce fiecărui colegiu câştigat de PSD sume cuprinse între 280.000 şi 300.000 lei.

Acordul verbal prevedea ca parlamentarii PSD să nu mai susţină în plen amendamentele depuse, pentru a permite urgentarea dezbaterilor la legea bugetului de stat şi adoptarea acestuia în cursul serii de joi.

Dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat au decurs, de joi după-amiază, mult mai repede decât în zilele anterioare, parlamentarii PSD susţinând doar câteva din amendamente, astfel că spre seară Parlamentul ajusese să adopote Legea bugetului de stat şi să treacă la discutarea bugetului asigurărilor sociale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici