Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că a subliniat în cadrul reuniunii că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi va urmări cu toată atenţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare.

2806 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro

Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis a precizat că ultima temă de pe agenda Consiliului s-a referit la consolidarea uniunii economice şi monetare şi a adăugat că au fost discutate măsurile pentru stimularea investiţiilor, politica monetară şi dimensiunea bugetară.

”A fost subliniată importanţa continuării reformelor structurale, în toate statele membre. Am subliniat faptul că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi vom urmări cu toată atemţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare", a declarat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai precizat că în cadrul Consilului European a fost o dezbatere asupra situaţie Greciei şi a menţionat că preşedintele Eurogrupului a informat asupra principalelor aspecte abordate în reuniunea pe acest subiect.

”Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord între preşedintele Eurogrup şi cel al Greciei, pentru a începe consultări tehnice, înaintea convocării reuniunii Eurogrup de luna viitoare", a declarat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici