Iohannis participă, luni şi marţi, la Forumul Africa-Europa, de la Viena

Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la Viena, luni şi marţi, unde va participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, eveniment care îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al UE cu continentul african, informează Administraţia Prezidenţială.

74 afișări
Imaginea articolului Iohannis participă, luni şi marţi, la Forumul Africa-Europa, de la Viena

Iohannis participă, luni şi marţi, la Forumul Africa-Europa, de la Viena

Participarea şefului statului la Forumul Africa-Europa vine la invitaţia Cancelarului Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz şi a preşedintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame, în calitate de înalţi reprezentanţi ai ţărilor care deţin Preşedinţia Consiliului UE, respectiv Preşedinţia Uniunii Africane, anunţă Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

"Forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african şi va pune accent pe stimularea investiţiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă şi pe avansarea cooperării dintre Africa şi Europa în era digitală. Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii şi al digitalizării. La Forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituţiile europene, precum şi instituţiile financiare internaţionale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovaţiei, digitalizării şi start-up-urilor", potrivit sursei citate.

În cadrul evenimentului, Klaus Iohannis va reliefa, dincolo de provocările comune celor două continente, posibilităţile multiple de dialog şi domenii constructive de cooperare dintre Europa şi Africa, atât sub aspectul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, cât şi între România şi statele din Africa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici