Kelemen Hunor: Exclus să oferim sprijin parlamentar până în 2024

UDMR nu va vota nici pentru, nici împotrivă, la învestirea Guvernului Ciolacu, ci va fi în sală şi va spune: prezent, nu votez, aveţi majoritate, spor la treabă, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El afirmă că până în 2024 UDMR nu va oferi sprijin parlamentar Executivului PSD-PNL.

167 afișări
Imaginea articolului Kelemen Hunor: Exclus să oferim sprijin parlamentar până în 2024

Kelemen Hunor: Exclus să oferim sprijin parlamentar până în 2024

„Mâine sigur că începe activitatea acest Cabinet, în care sunt oameni cu care am lucrat până azi foarte bine, deci nu se poate nici să votăm, nici să votăm împotrivă, ar fi cam ilogic ce am face. Deci vom fi în sală şi vom spune: prezent, nu votez, aveţi majoritate, spor la treabă!”, a declarat Kelemen Hunor, la RFI.

Liderul UDMR declară că formaţiunea sa nu va oferi sprijin parlamentar Guvernului Ciolacu, în următorul an şi jumătate: „Nu, este exclus, au majoritate, deci n-au nevoie de sprijin parlamentar”.

Întrebat dacă e doar o supărare de moment sau dacă UDMR închide uşa colaborării cu PNL şi PSD pe termen lung, Kelemen Hunor a răspuns: „Sigur că suntem supăraţi, ar fi culmea să spunem că nu suntem supăraţi, dar supărarea trece, rămâne totuşi un gust amar şi rămâne acea neîncredere care s-a instalat în aceste zile, în aceste săptămâni şi este lucrul cel mai grav, fără încredere n-ai ce să faci, n-ai ce să construieşti (...). Nu vorbim aici de termen lung, vorbim de acest mandat al Parlamentului, până în 2024 (...). Pe de altă parte, mai trebuie să vedeţi anumite chestiuni. Sunt multe proiecte de legi şi ordonanţe care au fost date de Guvernul Cîţu şi de Guvernul Ciucă, din care noi am făcut parte şi cu acele ordonanţe am fost de acord când eram în Guvern. Ar fi un semn de ipocrizie totală să nu fim de acord cu acele proiecte în Parlament, când trebuie discutate şi votate. Dacă trebuie îmbunătăţite, vom încerca să le îmbunătăţim, dar cu ceea ce am fost de acord ieri nu
o să fiu împotriva acelui lucru poimâine, nu sunt genul de om, nu suntem noi formaţiunea care face astfel de mişcări (...). Deci dacă veţi vedea că noi votăm de exemplu măsurile care au fost adoptate acum trei-patru săptămâni în Guvern, de austeritate, ăsta nu este un sprijin pentru Guvernul Ciolacu, este o consecvenţă a ceea ce am făcut şi o asumare a ceea ce am făcut până azi”.

Întrebat dacă e pe undeva şi un lucru bun faptul că UDMR nu mai este la guvernare, cu un an şi jumătate înainte de alegeri, Kelemen Hunor a răspuns: „Nu, absolut deloc. Eu n-am vrut să plecăm de la guvernare. În acea consultare scurtă de nouă minute şi 40 de secunde cât am avut la Cotroceni cu preşedintele Iohannis şi acolo am spus: domnule preşedinte, nu vrem să plecăm de la
guvernare, nu avem un gând în această direcţie”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici