Klaus Iohannis şi-a publicat programul prezidenţial. Actualul şef de stat vrea să câştige un nou mandat cu lupta împotriva corupţiei şi simplificarea legilor - DOCUMENT

Preşedintele Klaus Iohannis a afişat, miercuri, programul prezidenţial, care cuprinde obiectivele unui viitor mandat la conducerea ţării. Câteva dintre subiectele elaborate în document sunt: „Fundaţia pe care ridicăm România normală, România sustenabilă, România europeană”.

1441 afişări
Imaginea articolului Klaus Iohannis şi-a publicat programul prezidenţial. Actualul şef de stat vrea să câştige un nou mandat cu lupta împotriva corupţiei şi simplificarea legilor - DOCUMENT

Klaus Iohannis şi-a publicat programul prezidenţial, ce include obiectivele unui nou mandat

Programul Prezidenţial cuprinde zece capitole, împărţite în subcapitole, care vizează modernizarea României, simplificarea legilor, lupta împotriva corupţiei, politica de securitate naţională şi apărare a ţării etc.

„Viziunea pe care eu o propun românilor este aceea de a construi împreună România normală. Acest document strategic oferă răspunsuri la întrebări esenţiale, precum ce ne defineşte ca naţiune, cu ce ne identificăm în lume şi în Europa, care sunt obiectivele naţionale prioritare şi ce avem de făcut pentru a le atinge. Vă invit să citiţi Programul meu Prezidenţial şi să urmăriţi, pe 27 octombrie, dezbaterea publică a viziunii mele pentru România Normală!”, a scris Preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, pe Facebook.

Obiectivul principal vizat de preşedinte este revenirea României la normalitate.

„După trei ani marcaţi de criza statului de drept în care PSD a aruncat România, după o guvernare care a eşuat în toate domeniile esenţiale – economic, social, politic şi instituţional – este timpul să aducem împreună normalitatea în România.”, a subliniat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a înaintat un apel către cetăţeni, pentru a îl susţine în câştigarea cursei pentru Cotroceni.

„Doar uniţi vom depăşi, în sfârşit, toate etapele de tranziţie ale perioadei post-decembriste şi vom începe dezvoltarea autentică a României. Prin votul vostru, România normală poate deveni proiectul întregii noastre generaţii de a ne îndeplini cel mai frumos vis, acela ca România din inimile noastre să devină realitate! Ştiu care sunt paşii de urmat şi voi aduce alături de mine toate partidele şi pe toţi oamenii oneşti pentru a construi România normală!”, a conchis acesta.

Programul prezidenţial al lui Klaus Iohannis are 88 de pagini.

”Anul 2019 reprezintă momentul în care România trebuie să intre într-o nouă etapă, una de modernizare în spirit european. La baza proiectului României de mâine trebuie să stea analiza profundă a celor trei decenii de evoluţie a societăţii româneşti. Doar astfel putem propune şi susţine cu toţii un proiect viabil, care să exprime voinţa tuturor românilor şi care să fie aşezat pe valorile şi principiile enunţate în Decembrie 1989. În calitate de Preşedinte al României, voi acţiona cu aceeaşi fermitate ca şi până acum, pentru întărirea statului de drept şi a democraţiei, respectarea Constituţiei şi a legilor, consolidarea instituţiilor statului, combaterea corupţiei, prezervarea memoriei naţionale, promovarea educaţiei ca proiect fundamental în normalizarea şi modernizarea României, cultivarea spiritului civic, garantarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, promovarea valorilor şi a principiilor europene, protejarea drepturilor tuturor minorităţilor, consolidarea profilului internaţional al României. Voi continua să fiu acelaşi Preşedinte echilibrat şi corect de care România are nevoie”, se arată în document.

Şeful statului afirmă că îşi doreşteo reformă a instituţiilor de stat, precedată de analiză realizată de un nou înfiinţat Corp de audit – o structură interdisciplinară autonomă.

”La 30 de ani de la Revoluţie, avem un stat ineficient, costisitor, greoi, iar Partidul Social Democrat este în mare parte vinovat pentru dezastrul care afectează instituţiile publice. Ani de zile de clientelism, de presiuni politice, de batjocură la adresa funcţionarilor publici, de promovare a mediocrităţii ca principal criteriu de avansare în carieră, indiferenţa faţă de acutizarea problemelor sistemice ne creionează imaginea unui stat fragilizat în ceea ce priveşte capacitatea de protejare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor săi. Nu putem spera la dezvoltare cu instituţii ale statului capturate, în care anumiţi privilegiaţi legiferează în interes propriu, împărţindu-şi funcţiile şi banii publici după bunul plac. Un amplu proces de audit al instituţiilor din sfera administraţiei publice este indispensabil pentru reconstrucţia credibilităţii şi modernizarea instituţiilor publice. Gestionarea acestui demers ar trebui să intre în sarcina unui Corp de audit, o structură interdisciplinară autonomă, în componenţa căreia să se regăsească specialişti independenţi. Acest organism va coordona întreg procesul de audit, cât şi evaluarea politicilor publice, plecând de la identificarea tuturor indicatorilor relevanţi, până la măsurarea rezultatelor şi propunerea de măsuri concrete, care să ducă atât la creşterea calităţii serviciilor publice, cât şi la îmbunătăţirea eficienţei aparatului administrativ”, susţine Iohannis.

El apreciază că sistemul bugetar ”nu mai poate fi tratat ca un refugiu pentru incompetenţi şi clientelă politică”.

De asemenea, şeful statului menţionează că va acţiona pentru ca românii să-şi consolideze încrederea în statul de drept.

”Ca preşedinte al României voi acţiona pentru ca cetăţenii să-şi consolideze încrederea în statul de drept şi voi susţine în continuare fără rezerve lupta anticorupţie. O justiţie independentă este garanţia funcţionării democraţiei, a respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, fiind un obstacol împotriva derapajelor autoritare. Revizuirea legilor din domeniul justiţiei este obligatorie pentru a se elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani. Totodată, actuala legislaţie a României trebuie supusă unui amplu proces de revizuire sub aspectul calităţii sale, în vederea simplificării şi creării unui cadru legislativ predictibil”, se mai arată în programul lui Iohannis.

Alegerile prezidenţiale au loc pe 10 noiembrie în ţară şi între 8 şi 10 noiembrie în străinătate. Al doilea scrutin are loc pe 24 noiembrie în ţară, şi între 22 şi 24 noiembrie în străinătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici