Legea privind modificarea Codului de procedură civilă, sesizată la CCR de către Iohannis

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în 22 decembrie 2021, Parlamentul României a transmis Preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 232/2021). Aceasta vizează modificarea art. 524-526 din Codul de procedură civilă, ce reglementează procedura contestaţiei la tergiversarea procesului, în vederea armonizării dispoziţiilor cu cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 604/2020. Totodată, a fost introdusă printr-o normă distinctă, la art. III, posibilitatea contestării paternităţii stabilite pe cale judecătorească definitivă.

Conform comunicatului, norma propusă a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la sistematizarea legislaţiei şi la unicitatea obiectului.

„Astfel, în ceea ce priveşte sistematizarea legislaţiei, art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 prevede că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune”, se arată în sesizare.

De asemenea, în sesizare se arată că soluţia legislativă a dispoziţiilor art. III din legea criticată nu cuprinde o justificare reală socială şi juridică, ci, din contră, aceasta are ca rezultat o reglementare contradictorie, incoerentă şi neinteligibilă, care alterează înţelegerea şi aplicarea legii.

„Din redactarea art. III din legea criticată, se poate înţelege şi că acţiunea în justiţie va putea fi introdusă de taţii prezumtivi pentru obţinerea unei probe care să permită cunoaşterea realităţii biologice, obligând copilul prezumtiv să se supună unui test biologic, deşi la momentul promovării acţiunii nu există nicio probă biologică care să contrazică filiaţia stabilită legal. Pentru a da eficienţă reglementărilor internaţionale la care România este parte şi care pun accentul pe interesul superior al copilului, o asemenea contestare ar putea fi valorificată numai printr-o revizuire a hotărârii judecătoreşti şi numai atunci când deja partea interesată deţine deja un înscris din care rezultă că realitatea biologică este diametral opusă celei statuate prin hotărârea judecătorească, înscris care a implicat şi consimţământul prealabil al copilului (chiar devenit major)”, se mai arată în sesizare.

„În logica argumentelor expuse, considerăm că nici soluţia legislativă, cuprinsă în art. III alin. (2) din legea criticată - potrivit căreia prima hotărâre judecătorească definitivă va deveni lipsită de efecte, nu îndeplineşte cerinţele constituţionale de calitate a normei întrucât statutul civil al persoanei trebuie să se bucure de maximum de precizie, astfel că prima hotărâre trebuie să fie schimbată pentru a putea fi efectuate formalităţile din registrele de stare civilă. De altfel, învederăm că la art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă se prevede că: „ (4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat”.