Liviu Pleşoianu: Domnule Fifor sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă confruntaţi public?

Liviu Pleşoianu a declarat că Mihai Fifor măsura paşii lui Liviu Dragnea ca nu cumva să calce mai mult sau mai puţin, iar acum îi măsoară pe ai preşedintelui PSD Viorica Dăncilă. Acesta l-a provocat la o confruntare publică pe secretarul general al PSD.

2488 afișări
Imaginea articolului Liviu Pleşoianu: Domnule Fifor sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă confruntaţi public?

Pleşoianu: Domnule Fifor sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă confruntaţi public?

„Domnul Fifor măsura paşii lui Dragnea ca nu cumva să calce mai mult sau mai puţin. Domnul Fifor măsoară acum paşii doamnei Dăncilă ca nu cumva să calce mai mult sau mai puţin. Doamna Dăncilă măsura umbra lui Dragnea ca nu cumva umbra ei să să fie mai mică sau mai mare decât umbra lui. Doamna Dăncilă, amuzant, are acum impresia că umbra sa chiar începe să conteze şi să fie mai mult decât o umbră. Impostori şi umbre...”, a scris Liviu Pleşoianu, vineri, pe Facebook.

Deputatul PSD i-a reamintit lui Mihai Fifor cum îl împiedica să îi pună întrebări lui George Maior în comisia specială de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

„P.S. Vă mai amintiţi, domnule Fifor, cum spuneaţi? "Domnule deputat, vă rog, vă rog, domnule deputat..." În ce context spuneaţi? În cadrul comisiei de anchetă "SUFRAGERIA"... În ce moment spuneaţi? Când îl "agasam" pe marele George Maior cu întrebări... Domnule Fifor, vă întreb public: chiar credeţi că sunteţi suficient de tare pe picioare încât să mă înfruntaţi public!? Bine, atunci, aşa să fie, aşa va fi... "Succesuri"!”, a mai scris social-democratul.

Acesta a adăugat că următoarea sa postare va fi despre Viorica Dăncilă 2 şi despre Laura Codruţa Kovesi.

„P.P.S. Următorul text va fi despre doamna Dăncilă#2 şi despre doamna Kovesi...”, a conchis Pleşoianu.

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a declarat că lista neagră pe care s-ar afla diferiţi social-democraţi, despre care vorbeşte Codrin Ştefănescu, este „o poveste” şi că nimeni nu îl dă pe acesta afară din partid sau pe Cătălin Rădulescu, ori Liviu Pleşoianu.

Fifor a mai spus că Viorica Dăncilă a fost deranjată de afirmaţiile lui Liviu Pleşoianu, adăugând că este inacceptabil să jigneşti o femeie care este premier şi preşedinte de partid.

Premierul Viorica Dăncilă nu exclude susţinerea Codruţei Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Preşedintele PSD a declarat, vineri, la Galaţi, că o decizie în acest sens va fi luată în forurile statutare ale partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici