Ludovic Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului

Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat, luni, că, în contextul reorganizării autorităţilor din subordinea guvernului, deşi nu este varianta pe care o preferă, Executivul PNL va trebui să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru a modifica structura guvernamentală.

248 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului

Ludovic Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului

„Nu-mi plac OUG, dar vom fi obligaţi să emitem OUG, pentru că este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului, a agenţiilor, a autorităţilor şi a celorlalte structuri ale administraţiei care se află în subordinea guvernului. Vom opera, cu siguranţă, modificări şi-n ceea ce priveşte structura altor instituţii şi vom folosi toate prevederile legale pentru a ne asigura că insclusiv funcţionarii publici, mai ales în cadrul ministerelor care suferă modificări, sunt suficient de pregătiţi şi dispuşi să aplice programul nostru de guvernare.”, a afirmat premierul desemnat, luni.

Chestionat dacă PNL ia în calcul păstrarea anumitor persoane, secretari de stat, din cadrul PSD, premierul desemnat a răspuns: „Nu. Sunt suficienţi oameni capabili, şi-n PNL, şi-n cadrul partenerilor sociali cu care am colaborat de-a lungul timpului, care pot să furnizeze suficientă expertiză, pe orice poziţie d edemnitate publică, la nivel guvernamental, indiferent că e vorbade ministru, secretar de stat, preşedinte de autoritate, de agenţie sau alte nivele decizionale.”

Despre persoanele care ocupă funcţii dinaintea guvernării PSD, Ludovic Orban a afirmat: „În mod evident, ministrul desemnat, cel care va conduce ministerul, are posibilitatea să facă o evaluare a tuturor celor care lucrează în minister, dar v-am spus, din punctul meu de vedere, cred că este nevoie de o schimbare radicală.(...) Este prematur să facem o evaluare, dar vom pregăti în momentul elaborării actului normativ, şi o evaluare privind impactul asupra personalului”.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, va relua, marţi şi miercuri, întâlnirile cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru constituirea unei majorităţi parlamentare necesare învestirii noului guvern.

Taguri:
orban,
oug,
guvern

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici