Lui Băsescu îi dau lacrimile la imn, la tricolor şi când se gândeşte la jertfa militarilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Etno Tv, că doar dragostea de mamă este egală cu patriotismul şi a explicat că se emoţionează până la lacrimi în ocaziile în care se intonează imnul sau este înălţat tricolorul, la fel ca şi atunci când vede militari români căzuţi la datorie.

98 afișări
Imaginea articolului Lui Băsescu îi dau lacrimile la imn, la tricolor şi când se gândeşte la jertfa militarilor

Lui Băsescu îi dau lacrimile la imn, la tricolor şi când se gândeşte la jertfa militarilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Când se cântă imnul de stat şi îţi vezi tricolorul la catarg, care e ridicat şefului statului român, te emoţionează. Când vezi militarul venit din Afganistan, nu îl mai vezi ca militar, vezi un coşciug, ştii că militarul acela a căzut la datorie. Că vine din Afganistan trupul lui, că vine din Irak, pur şi simplu îţi dau lacrimile, că e o bucăţică din ţara ta militarul. Sau am ajuns în cimitirele celui de-al doilea război mondial, în Ungaria, în Cehia, cimitire cu cruci cât vezi cu ochii. Cum să nu îţi dea lacrimile când ştii că acolo o parte din poporul tău a căzut luptând cu arma în mână pentru libertate, pentru libertatea poporului român, pentru libertatea altora, că avem generozitatea să luptăm şi pentru libertatea altora, cum o facem acum în Afganistan şi am făcut-o în Irak şi în Balcani, la fel am făcut-o şi în al doilea război mondial. I-am făcut şi pe unguri liberi, şi pe cehoslovaci, şi le-am dat viaţa", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că patriotismul este una din valorile sfinte ale oricărui cetăţean.

"Nimic nu poate înlocui patriotismul, doar dragostea de mamă mai e egală cu patriotismul, însă dacă te uiţi la televiziuni în ziua de azi, auzi tot soiul de realizatori de televiziune, de analişti, de politicieni uneori, şi unii candidaţi la preşedinţie, care încep să spună că le e ruşine că sunt români, că le e ruşine de ţara lor, că vor să plece din ţara lor, că nu mai ştiu ce. Sunt oameni care nu au valori. Nu este valoare mai mare pentru un om decât patriotismul", a apreciat şeful statului.

El a mai povestit că în tinereţe, în timpul celor 12 ani petrecuţi pe mare, când steagul nu era pe catarg, punea Tricolorul "în suflet".

"La apusul soarelui, ofiţerul de cart coboară tricolorul de la cararg. E, când îi lipseşte tricolorul de la catarg, marinarul ţine tricolorul în suflet. Pe timpul nopţii îl pui acolo în suflet, când te uiţi spre catarg e întuneric, nu vezi nimic, dar dacă nu îl vezi ziua, îţi lipseşte ceva, pentru că este singura ta legătură cu ţara, tricolorul acela. Nu există ofiţer de cart care în cartul lui să nu privească la tricolor, la intrare şi la ieşire. Este tradiţia lui, iar seara, când ştie că îl dă jos, îl pune acolo în suflet. Am văzut un caraghios de poet spunând: «Da' ce? Pui tricolorul sub cap?» Nu, domnule poet, tricolorul îl ai în suflet sau nu îl ai. Că îl pui sub cap sau sub picioare e doar un soi de bătaie de joc, dar tricolorul, însemnele statului, însemnele naţionale se poartă în suflet. Uită-te la americani, când îşi văd drapelul îi cuprinde emoţia. Înlemnesc, le vezi faţa crispată şi parcă dă să le curgă o lacrimă. Nicio naţiune nu e puternică dacă nu se strânge în jurul sentimentelor de patriotism", a adăugat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici