Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire cetățenilor după alegerile parlamentare, subliniind curajul și demnitatea de care au dat dovadă în fața presiunilor. Șefa statului a afirmat că mobilizarea exemplară a moldovenilor, atât în țară cât și în diaspora.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire cetățenilor pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare, subliniind că votul exprimat reprezintă o victorie a întregii țări și un mandat ferm pentru parcursul european.
„În satele mici, în orașele mari, în țară sau peste hotare, fiecare vot a contat. Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoși și demni. Nu ne-am lăsat cumpărați, intimidați, speriați. Ne-am mobilizat și ne-am protejat țara prin votul nostru onest”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că unitatea cetățenilor a fost decisivă atât în timpul campaniei, cât și în ziua scrutinului, când oameni din toate regiunile și din diaspora s-au prezentat la urne. „Rezultatul votului nu este victoria unui partid sau a unor alegători. Este victoria țării și această victorie trebuie să o folosim pentru binele tuturor cetățenilor, indiferent pentru cine au votat”, a punctat președinta.
Maia Sandu a subliniat că obiectivul fundamental rămâne aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar votul exprimat de cetățeni oferă un mandat puternic pentru accelerarea procesului de integrare.
„Moldova este casa noastră a tuturor și cu toții ne dorim aceleași lucruri. Să trăim în pace, în libertate, să le asigurăm copiilor noștri un viitor bun aici acasă, în siguranță. Calea cea mai scurtă către aceste obiective este calea europeană. Votul de ieri este un mandat puternic pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, încheie Sandu.