Manuela Vulpe, implicată în scandalul cu tentă sexuală din 2007, viitor ambasador în Argentina

Manuela Vulpe, rechemată în 2007 de Traian Băsescu din funcţia de ambasador al României în Mexic în urma unui scandal de presă cu tentă sexuală, a primit miercuri aviz pozitiv din partea Comisiilor de politică externă pentru a fi numită ambasador în Argentina.

3599 afișări
Imaginea articolului Manuela Vulpe, implicată în scandalul cu tentă sexuală din 2007, viitor ambasador în Argentina

Manuela Vulpe, implicată în scandalul cu tentă sexuală din 2007, viitor ambasador în Argentina (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Criza economică a condus la scăderea schimburilor bilaterale şi în special a exporturilor româneşti în Argetina. Aceasta reprezintă o prioritate pentru mandatul oricărui ambasador, să sperăm că premisele pe care le va lansa Comisia mixtă vor fi bune şi se vor înregistra noi domenii de cooperare", a spus Manuela Vulpe, audiată, miercuri, pentru postul de ambasador în Argentina.

Ea a spus că şi schimburile culturale au fost mai puţin dinamice cu Argentina. "Voi încerca pe modelul pe care l-am instituit şi în Mexic - negocierea unui program, astfel încât cele două guverne să-şi asume un program prin care să facă anumite schimburi de burse, de artişti care să contribuie la cunoaşterea reciproc mai bună a celor două ţări", a spus ea.

Totodată, diplomatul a precizat că relaţiile pe linie consulară cu comunitatea românească vor constitui o prioritate. "Sper să putem să acordăm servicii consulare de calitate, în acest sens aştept numirea şi a unui consul în Argentina, care în prezent lipseşte. În domeniul consular, voi urmări extinderea reţelei de reprezentare la nivelul consulilor onorifici şi sper să identific în zonele cheie pentru Argentina şi care să sprijine interesele României, să identific unul sau doi consuli onorifici în această ţară", a mai spus ea.

Numele fostei ambasadoare a României în Mexic Manuela Vulpe a fost implicat într-un scandal, în iulie 2007, după ce presa din România a primit o serie de e-mail-uri trimise şi primite de aceasta, o parte din corespondenţa electronică fiind cu Teodor Baconschi şi conţinând şi referiri la o posibilă relaţie intimă.

În 31 august 2007, purtătorul de cuvânt de la acea vreme al MAE, Ilie Bănică, declara că procedura de rechemare a ambasadoarei României în Mexic, Manuela Vulpe, a fost declanşată, ultimul demers necesar pentru finalizarea procedurii fiind semnarea cererii de rechemare de către preşedintele Traian Băsescu.

Tot Traian Băsescu trebuie să semneze acum şi decretul de numire în functia de ambasador în Argentina a Manuelei Vulpe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici