Meleşcanu: Achiziţionarea avioanelor de luptă, ar putea fi aprobată până în noiembrie

Guvernul României intenţionează să aprobe achiziţionarea a 48 de avioane de luptă în valoare de 4 miliarde de euro până în luna noiembrie, a declarat, luni, Teodor Meleşcanu, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, precizând însă că Ministerul Finanţelor nu a dat încă undă verde tranzacţiei.

28 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: Achiziţionarea avioanelor de luptă, ar putea fi aprobată până în noiembrie

Meleşcanu: Achiziţionarea avioanelor de luptă, ar putea fi aprobată până în noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)

Reuters comentează că "al doilea cel mai sărac stat din UE a aderat la NATO în 2004, fiind un aliat ferm al operaţiunilor militare ale Washingtonului în Irak şi Afganistan, însă avioanele sale MIG-21 din epoca sovietică nu sunt compatibile cu misiunile NATO şi trebuie înlocuite".

Teodor Meleşcanu a precizat că aproape toate instituţiile interesate au dat undă verde pentru achiziţionarea avioanelor noi. "Nu mai avem nevoie decât de aprobarea de la Ministerul Finanţelor, care are în continuare nişte întrebări legate de costuri", a spus ministrul Apărării.

"Aştept categoric o decizie a Guvernului până în luna noiembrie. Apoi vom începe discuţiile cu ofertanţii", a precizat el.

Meleşcanu a spus că există cinci tipuri de avioane care întrunesc cerinţele formulate de România: F-16 de la Lockheed Martin, F-18 de la Boeing, Rafale de la producătorul francez Dassault, Grippen de la SAAB şi Eurofighter produse de EADS.

El a spus că Guvernul fie va invita companiile să ia parte la o licitaţie, fie va începe negocieri directe cu unul dintre producători.

Meleşcanu a spus că estimările iniţiale în legătură cu costurile indică un preţ de circa 4 miliarde de euro dar, în funcţie de anumiţi factori - printre care momentul deciziei şi condiţiile de finanţare -, costurile ar putea creşte cu 50 la sută.

"Va fi o formă de finanţare multianuală, extrabugetară, prin intermediul unor împrumuturi de la bănci şi alte instituţii", a explicat Meleşcanu, potrivit căruia "limita este stabilită la 2,38% din PIB pe fiecare an de finanţare".

Meleşcanu a mai spus că avioanele ar putea fi noi, second-hand sau din ambele categorii. Aparatele vor fi livrate în perioada 2010-2012, când flota de 80 de bucăţi MIG-21 va fi treptat înlocuită.

Potrivit Reuters, Teodor Meleşcanu a mai spus că are în vedere şi achiziţionarea de rachete cu rază lungă de acţiune, precum şi a patru corvete şi patru nave capabile să depisteze mine, precum şi transportoare blindate pentru dotarea forţelor terestre. El nu a oferit însă detalii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici