Mesajul Elenei Băsescu către Traian Băsescu, pe Facebook: La mulţi ani, tati! Poza postată de fiica preşedintelui cu ocazia zilei de naştere a şefului statului - FOTO

Elena Băsescu a postat, pe un site de socializare, o fotografie cu Traian Băsescu şi nepoata acestuia, însoţită de mesajul "La mulţi ani, tati!", cu ocazia zilei de naştere a şefului statului, care împlineşte, luni, 62 de ani.

6748 afișări
Imaginea articolului Mesajul Elenei Băsescu către Traian Băsescu, pe Facebook: La mulţi ani, tati! Poza postată de fiica preşedintelui cu ocazia zilei de naştere a şefului statului - FOTO

Elena Basescu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

În fotografia postată pe Facebook, Traian Băsescu, zâmbitor, îşi ţine nepoata, Sofia Anais, în braţe. Pe biroul din faţă se află un tort şi un trandafir roşu.

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, luni, vârsta de 62 de ani, până la acest moment nefiind anunţat un program public al şefului statului pentru ziua de 4 noiembrie.

Anii trecuţi, Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere alături de familie, s-a întâlnit şi cu apropiaţi din mediul politic, uneori cu o zi în avans sau a avut program public.

Şeful statului s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici