Ministerul Agriculturii vrea să restricţioneze importurile de ouă şi carne de pasăre din Ucraina

România e pregătită să limiteze importurile de ouă şi carne de pasăre din Ucraina, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Urmărește
454 afișări
Imaginea articolului Ministerul Agriculturii vrea să restricţioneze importurile de ouă şi carne de pasăre din Ucraina

Ministrul Florin Barbu a susţinut încă din data de 23 septembrie a.c., în Consiliul AgriFish, propunerea Bulgariei cu privire la interzicerea importului de ouă din Ucraina şi a cerut deja Comisiei Europene o soluţie pentru protejarea fermierilor europeni de preţurile de dumping practicate de Ucraina, se arată într-un comunicat al MADR.

„Este nevoie de o intervenţie a Comisei Europene în privinţa importurilor ucrainene de ouă şi carne de pasăre, ţinând cont de faptul că fermierilor noştri le sunt impuse anumite condiţionalităţi cu privire la creşterea păsărilor, care presupun costuri mult mai mari în comparaţie cu cele ale fermierilor din afara Uniunii Europene. Aşteptăm o decizie rapidă a Comisiei Europene, însă le transmit fermierilor că noi suntem pregătiţi să aplicăm mecanismul de licenţiere a importurilor, pe care deja l-am aplicat cu succes în cazul importurilor de cereale, zahăr şi făină”, declară Barbu.

Uniunea Europeană a ridicat restricţiile de import pentru produsele agricole din Ucraina, ca urmare a ofensivei militare declanşate de Rusia, cu precizarea că, pentru statele membre aflate la graniţa cu Ucraina au fost stabilite excepţii şi derogări, inclusiv introducerea licenţierii pentru anumite categorii de produse agroalimentare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici