„Am avut astăzi parte o de surpriză din partea omoloagei mele din Republica Benin, Veronique Tognifode Mewanou, care s-a aflat pentru câteva ore la Bucureşti. Veronica este născută în România, a copilărit în oraşul Slatina, unde are familia şi am cunoscut-o în luna martie, la New York la reuniunea ONU a Comisiei pentru Statutul Femeii”, a scris miercuri pe Facebook Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse.
Cei doi miniştri au participat la întâlnirea şefilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din toată ţara cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei având ca temă „Calitate şi performanţă în sistemul de protecţie specială din România”.
„Veronica ne-a împărtăşit din experienţa sa în calitate de ministru în guvernul de la Benin, o ţară cu 13 milioane de locuitori şi o preocupare intensă pentru copii orfani, dar şi pentru mamele minore”, a mai scris Natalia Intotero pe Facebook.
Ea le-a cerut reprezentanţilor de la DGASPC-urile din ţară situaţia financiară în ceea ce priveşte tinerii care ies din sistemul de protecţie, necesarul de personal, astfel încât lucrurile din teritoriu să funcţioneze mai bine în folosul copiilor instituţionalizaţi.
„Am discutat şi despre stadiul monitorizării centrelor de zi şi le-am cerut să îşi îndrepte atenţia cu seriozitate în privinţa copiilor români luaţi de autorităţile altor state, astfel încât aceste cazuri să fie rezolvate instituţional, cât mai repede”, a adăugat ministrul Familiei.