Ministrul Transporturilor cere, la Bruxelles, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au discutat, la Bruxelles, depre strategia UE pentru Dunăre şi problematica condiţiilor de navigaţie pe sectorul româno-bulgar, arată un comunicat transmis joi de minister.

330 afișări
Imaginea articolului Ministrul Transporturilor cere, la Bruxelles, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre

Ministrul Transporturilor cere, la Bruxelles, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a participat, joi, la întâlnirea trilaterală România - Bulgaria - Uniunea Europeană, organizată la Bruxelles, privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) şi problematica condiţiilor de navigaţie pe sectorul româno-bulgar al Dunării, se precizează în comunicat.

„Reuniunea a avut loc la invitaţia comisarului pentru Politica Regională al Comisiei Europene, Corina Creţu, având în vedere interesul comun al celor două state care deţin preşedinţia SUERD în 2018 şi 2019. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a reiterat solicitarea de realizare a lucrărilor de întreţinere, iar omologul său, Ivaylo Moskovski, a anunţat că acestea vor începe în 2018”, menţionează Ministerul Transporturilor.

La finalul lunii aprilie, miniştrii Transporturilor din Bulgaria şi România se vor întâlni la Varna pentru a pune bazele unei structuri comune de derulare a proiectului Fast Danube.

„Specialiştii din cele două ţări vor discuta aspectele tehnice ale proiectului. Obiectivul principal al acestuia este identificarea soluţiilor tehnice pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării. Acestea sunt asigurate de partea română, însă este necesară realizarea lucrărilor aferente pe sectorul care intră în responsabilitatea părţii bulgare”, arată comunicatul.

La întâlnirea de la Varna se vor stabili şi detalii despre funcţionarea liniei de transport cu bacul Călăraşi-Silistra.

„Îmbunătăţirea condiţiilor minime de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării este o prioritate pentru noi. De aceea, este necesar un angajament ferm din partea Bulgariei pentru asigurarea fondurilor necesare. Apreciez disponibilitatea autorităţilor bulgare de a participa la o întrunire pe această temă”, a declarat ministrul Lucian Şova.

„Este un pas important făcut astăzi de ambele ţări. Vă susţin să faceţi un proiect comun, pentru că noi, la Comisie, încurajăm proiectele transfrontaliere. Prin această cooperare nu câştigă numai România şi Bulgaria, ci întreaga regiune”, a declarat comisarul Corina Creţu.

„Asigurarea condiţiilor minime de navigaţie pe toată perioada anului va constitui predictibilitate pentru proprietarii de mărfuri şi pentru transportatori. Astfel că în portul Constanţa vor intra fluxuri mari de mărfuri şi se va realiza unul dintre obiectivele statului român, de a transforma acest port în port de tranzit pentru toate statele riverane Dunării care nu au ieşire la mare”, arată comunicatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici