Moţiunea "Termoficarea" a fost respinsă de deputaţi

Moţiunea privind criza serviciului public de termoficare, iniţiată de PDL, a fost respinsă, marţi, de Camera Deputaţilor, înregistrându-se 83 de voturi "pentru", în condiţiile în care în sală erau prezenţi 248 de deputaţi, iar numărul de voturi necesare adoptării era 125.

11 afișări
Imaginea articolului Moţiunea "Termoficarea" a fost respinsă de deputaţi

Moţiunea "Termoficarea" a fost respinsă de deputaţi

"S-au exprimat 83 de deputaţi în favoarea moţiunii, număr insuficient pentru adoptarea acesteia", a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Cristian Rădulescu, a fost de părere că deputaţii PSD şi PC au încercat să fie "nici la putere, nici în opoziţie", pentru că nu au participat la vot.

"Astfel se consfinţeşte atitudinea pe care o au de un an şi jumătate, aceea de a afirma că sunt în opoziţie, dar de a susţine, de fapt, actuala guvernare", a afirmat Rădulescu.

Deputatul PRM Ioan Aurel Rus a încercat să minimalizeze rezultatul votului, considerând că moţiunea a fost adoptată, date fiind măsurile luate de Guvern în acest domeniu.

Liberalul Horia Uioreanu a susţinut că rezultatul votului a fost generat de faptul că documentul a fost "prea subţire".

"Noua alianţă formată de PDL şi PRM începe să arunce în Parlament un val de moţiuni în ideea de a bloca activitatea parlamentară şi, în special, numărul unu al contractului PDL-PRM este blocarea votului uninominal", a mai spus Uioreanu.

Viceliderul deputaţilor PSD Aura Vasile a explicat că social-democraţii nu au participat la vot pentru că "PDL încearcă, pe ultima sută de metri, să se disculpe şi să şteargă din memorie că au participat la guvernare".

"Prin atitudinea noastră încercăm să amendăm ambele partide, PNL şi PDL", a ţinut să precizeze Aura Vasile.

Social-democraţii şi conservatorii au rămas în sală în timpul votului, dar au refuzat să-şi exercite acest drept.

Camera Deputaţilor a fost nevoită să amâne de două ori, luni şi marţi dimineaţă, votul la moţiunea PDL, din cauza lipsei de cvorum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici