Nati Meir a ajuns prim-vicepreşedinte şi sponsor al PPPS

Fostul deputat PRM Nati Meir a fost validat, sâmbătă, de Conferinţa Naţională a PPPS, prim-vicepreşedinte al partidului, el angajându-se să sponsorizeze lunar organizaţiile judeţene active cu suma de 1000 lei şi pe cele în curs de constituire cu 400 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor curente

24 afișări
Imaginea articolului Nati Meir a ajuns prim-vicepreşedinte şi sponsor al PPPS

Nati Meir a ajuns prim-vicepreşedinte şi sponsor al PPPS (Imagine: Mediafax Foto)

"Ţineţi cont că ziua de 17 ianuarie 2009 va fi una istorică pentru România. Va fi ziua în care un partid nu foarte cunoscut va devenit un partid mare. Eu voi face pot ce pot să vă ajut şi să mă ajut", a spus Nati Meir.

Preşedintele acestui partid, fostul senator PRM Dan Claudiu Tănăsescu, l-a prezentat pe Nati Meir ca fiind "un om de afaceri, fost deputat, care se angajează să susţină partidul prin muncă, dar şi pecuniar".

De asemenea, liderul PPPS a afirmat că, cel mai probabil, Nati Meir va fi desemnat primul candidat pe lista pentru alegerile europarlamentare şi candidatul acestei formaţiuni la alegerile prezidenţiale.

"Ne-am gândit la candidatura domnului Nati Meir pentru alegerile europarlamentare şi pentru cele prezidenţiale. Cel mai probabil, dacă va da dovadă de activitate politică susţinută, domnia sa ar putea fi nominalizat pentru aceste candidaturi", a mai adăugat Dan Claudiu Tănăsescu.

Totodată, el le-a dezvăluit participanţilor că din suma pe care Nati Meir o va vira în contul partidului fiecărei organizaţii judeţene îi va reveni "o sumă fixă" pentru cheltuielile curente, fiind vorba despre 1000 ron/lună pentru organizaţiile care au activitate şi 400 pentru cele care sunt în proces de reorganizare.

Liderul PPPS acuzase în discursul său liderii organizaţiilor judeţene că nu s-au implicat suficient în activitatea de partid şi că nu au cooptat sponsori. "Am finanţat de la centru cu peste un miliard de lei vechi organizaţiile judeţene, bani donaţi doar de câteva persoane. A fost o activitate nesatisfăcătoare, o lipsă de mobilizare, pentru că dacă la alegerile locale am obţinut 63.000 de voturi, iar la alegerile parlamentare am primit doar 20.000 de voturi", a apreciat Tănăsescu.

El a mai anunţat că săptămâna viitoare are programate discuţii cu reprezentanţii "unor nuclee PNG şi PRM", care şi-au manifestat dorinţa de a adera la PPPS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici