Prima pagină » Politic » Nicușor Dan, mesaj de condoleanțe după atacul armat de la o școală din Graz, Austria

Nicușor Dan, mesaj de condoleanțe după atacul armat de la o școală din Graz, Austria

Nicușor Dan a transmis condoleanțe președintelui Austriei, în urma tragediei care a avut loc în urma unui atac armat de la o școală din Graz, Austria. Atacatorul ar fi chiar un elev de la acea școală.
Nicușor Dan, mesaj de condoleanțe după atacul armat de la o școală din Graz, Austria
Nițu Maria
10 iun. 2025, 15:34, Politic

Marți după-amiază, un atac armat a avut loc la o școală din orașul Graz, Austria, în urma căruia cel puțin nouă persoane au murit și mai multe au fost grav rănite. Presupusul atacator, un elev, s-a sinucis, iar până la acest moment, o operațiune a poliției este în desfășurare.

Incidentul a avut loc pe strada Dreierschuetzengasse, unde se găsește o școală secundară. Poliția a intervenit imediat, desfășurând o amplă operațiune în zonă. Autoritățile au transmis un apel către populație, cerând oamenilor să stea departe de perimetrul afectat.

Nicușor Dan, președintele României, a transmis condoleanțe președintelui Austriei, Alexander Van der Bellen, dar și tuturor familiilor afectate de decesele tragice. Mesajul său a fost postat pe platforma X.

„Condoleanțele mele Președintelui @vanderbellen, după atacul șocant asupra unei școli din Graz, cu atât de mulți elevi morți și răniți. Gândurile mele sunt alături de toate victimele, de familiile lor și de poporul austriac în aceste momente tragice”, a transmis Nicușor Dan.

Primarul orașului Graz, Elke Kahr, a declarat, potrivit agenției austriece de știri APA, că numeroși răniți au fost transportați la spital în urma atacului armat, pe care l-a descris drept o „tragedie cumplită”.