Olteanu: Problema votului uninominal nu face obiectul unei sesiuni extraordinare

Problema votului uninominal nu face subiectul unei sesiuni extraordinare pentru că nu există un proiect în acest sens, a declarat, luni, la Eforie Nord, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

2 afișări
Imaginea articolului Olteanu: Problema votului uninominal nu face obiectul unei sesiuni extraordinare

Olteanu: Problema votului uninominal nu face obiectul unei sesiuni extraordinare

"Conform procedurii, dacă există un raport al Comisiei de cod electoral, acesta se trimite Senatului ca prim organ sesizat. Din câte ştiu eu, pentru că am vorbit cu domnul Văcăroiu, nu există o sesiune extraordinară la Senat pentru că nu există proiectul", a explicat Olteanu.

El a mai spus că nu există niciun proiect nici la Camera Deputaţilor pentru sesiunea extraordinară, astfel încât sesiunea va începe în 3 septembrie.

Proiectul privind votul uninominal nu a fost finalizat la comisie din cauza unui conflict între PSD şi PNL, pe de o parte, şi PD, pe de altă parte, care s-au acuzat reciproc că nu vor introducerea acestui tip de vot, cele două părţi susţinând variante diferite ale legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici