Omul ce a blocat aderarea României în Schengen este la Bucureşti. Gerhard Karner, despre aderare: Mai avem mult de lucru împreună

„Primii paşi i-am reuşit, dar mai avem mult de lucru împreună”, spune ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, întrebat dacă în 2023 Austria se va mai opune aderării României la Spaţiul Schengen.

1745 afișări
Imaginea articolului Omul ce a blocat aderarea României în Schengen este la Bucureşti. Gerhard Karner, despre aderare: Mai avem mult de lucru împreună

Omul ce a blocat aderarea României în Schengen este la Bucureşti. Gerhard Karner, despre aderare: Mai avem mult de lucru împreună

„Repet de ce nu am putut să votez pe 8 decembrie pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. În primul rând, pentru că avem un sistem care nu funcţionează. dacă există controale pe care le efectuaţi dvs la frontierele externe ale României, există controale însă şi între Germania şi Austria. Asta înseamnă că şi cetăţenii austrieci sunt controlaţi. Franţa face la fel cu Germania... Interesul nostru bilateral e ca acest sistem să înceapă să funcţioneze cu frontiere externe funcţionale. De aceea suntem parteneri apropiaţi care lucrează împreună pentru aceste obiective. primii paşi i-am reuşit, dar mai avem mult de lucru împreună”, afirmă Gerhard Karner.

El afirmă că Uniunea Europeană trebuie să fie protejată la frontierele externe.

„Spun foarte deschis, nu pot să ofer azi o dată. În primul rând vreau să obţinem rezultate împreună pentru ca UJE să fie protejată la frontierele externe. (...) Suntem departe de acel moment ca să putem susţine că sistemul e funcţional”, adaugă Karner.

Lucian Bode l-a primit miercuri, la sediul MAI, pe ministrul austriac de interne Gerhard Karner.

Pe 8 decembrie 2022 Austria a fost singura ţară care s-a opus aderării României la Spaţiul Schengen.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici