Onofrei: Activitatea Senatului, afectată de lipsa de autoritate a lui Geoană în propriul partid

Secretarul Senatului, senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că parte din sincopele din activitatea Senatului sunt determinate de faptul că preşedintele instituţiei, Mircea Geoană, nu mai are control asupra propriului partid.

82 afișări
Imaginea articolului Onofrei: Activitatea Senatului, afectată de lipsa de autoritate a lui Geoană în propriul partid

Secretarul Senatului, senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei (Imagine: Mihai Burlacu/Mediafax Foto)

Onofrei a spus că Mircea Geoană are o problemă de autoritate faţă de proprii membri de partid şi dacă preşedintele Senatului vine acum la serviciu mult mai des faţă de anul trecut, pentru că îi este frică să nu îşi piardă postul, membrii PSD nu vin nici măcar la şedinţele de Birou Permanent.

El a exemplificat cu situaţia de joi, când şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului, convocată chiar de Mircea Geoană, a fost suspendată din lipsă de cvorum, din cauza absenţei reprezentanţilor PSD şi PNL.

"Cred că preşedintele PSD, Victor Ponta, trebuie să discute corect şi principial cu Mircea Geoană şi dacă îl mai susţine să-i dea şi autoritate astfel încât Mircea Geoană să nu se facă de râs. Acum îl pune într-o situaţie extrem de jenantă, mai ales că este al doilea om în stat", a spus Onofrei.

Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului s-a suspendat, joi, din lipsă de cvorum, preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase declarând că "din nou" parlamentarii PSD şi PNL au lipsit, ceea ce reprezintă "un act de iresponsabilitate" din partea lor.

Roberta Anastase a spus că este surprinsă de absenţa deputaţilor şi senatorilor PSD din Birouri doarece propunerea de convocare a Birourilor reunite a venit din partea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

Ea a precizat că s-a stabilit ca şedinţa Birourilor Permanente reunite să aibă loc luni.

Birourile Permanente au fost convocate pentru joi, după ce şedinţa comună Camerei Deputaţilor şi Senatului de miercuri a fost suspendată din lipsă de cvorum, deoarece parlamentarii PSD şi PNL au părăsit lucrările, cerând scoaterea de pe ordinea de zi a raportului de activitate al TVR, pe motiv că acesta nu a fost discutat la reuniunea BP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici