Oportunităţile de cooperare economică, punctate în cursul vizitei preşedintelui Băsescu în Kuweit

Statele arabe din regiunea Golfului reprezintă o prioritate pentru politica externă a României, obiectivul principal fiind creşterea vizibilităţii ţării noastre în zonă şi atragerea interesului oamenilor de afaceri locali, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în cursul vizitei în Kuweit.

61 afișări
Imaginea articolului Oportunităţile de cooperare economică, punctate în cursul vizitei preşedintelui Băsescu în Kuweit

Oportunităţile de cooperare economică, punctate în cursul vizitei preşedintelui Băsescu în Kuweit (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul deplasării în Kuweit, preşedintele Băsescu a avut convorbiri cu Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, emirul Statului Kuweit, ocazie cu care şeful statului "a reiterat interesul României faţă de consolidarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii de activitate de interes comun, în special în sectorul economic".

"Conform celor declarate de preşedintele Traian Băsescu, statele arabe din regiunea Golfului reprezintă o prioritate pentru politica externă a României, obiectivul principal fiind creşterea vizibilităţii ţării noastre în zonă şi atragerea interesului comunităţii oamenilor de afaceri locali faţă de oportunităţile de investiţii oferite de ţara noastră. Au fost punctate oportunităţile de cooperare în domeniile: energetic, industrial, agricultură şi turism", precizează sursa citată.

În acelaşi context, şeful statului român a anunţat organizarea la Bucureşti, în perioada 8-9 martie 2011, a Forumului Economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România: Oportunităţi de afaceri din Europa Centrală şi de Sud-Est. Această iniţiativă face parte din strategia României de a asigura prezenţa românească directă în ţările membre ale CCD şi de atragere a investiţiilor din aceste state, potrivit comunicatului.

De asemenea, cei doi şefi de stat au abordat subiectul evoluţiilor recente de pe scena politică a Africii de Nord şi a Orientului Mijlociu, fiind realizat un schimb de opinii cu privire la însemnătatea mişcărilor populare din regiuni şi a impactului evoluţiilor politicilor actuale asupra perspectivelor procesului de pace.

Preşedintele Traian Băsescu a avut de asemenea o întrevedere cu şeicul Nasser Al-Mohammed Al-Ahmad Al-Sabah, primul-ministru al Statului Kuweit. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, convorbirile au prilejuit o analiză a stadiului proiectelor iniţiate cu ocazia vizitei oficiale a preşedintelui României în Kuweit în 2008. De asemenea, premierul kuweitian a exprimat aprecierea pentru iniţiativa României de a organiza Forumul Economic de la Bucureşti, în parteneriat cu Consiliul de Cooperare al Golfului, confirmând interesul Kuweit-ului pentru eveniment.

"Aceeaşi apreciere pentru iniţiativa României, privind organizarea Forumului Economic, au exprimat-o şi alţi şefi de delegaţii, prezenţi în Kuweit, cu care şeful statului român a avut discuţii", se mai arată în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, în perioada 25-26 ferbuarie, la manifestările organizate în Kuweit cu preilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobândirea independenţei acestui stat şi a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici