Orban: Eu mă ghidez după Constituţie

Ludovic Orban spune că, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, se ghidează după Constituţie, regulamente şi după deciziile CCR. El îi cataloghează pe susţinătorii lui Florin Cîţu la preşediţia PNL drept „un grup de colegi care sunt mai înfierbântaţi”.

144 afișări
Imaginea articolului Orban: Eu mă ghidez după Constituţie

Orban: Eu mă ghidez după Constituţie

„Eu, sunt în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, eu mă ghidez după Constituţie, după regulamente, de asemenea după deciziile CCR şi după principiile fundamentae ale statului de drept”, spune Ludovic Orban.

El spune că pentru şedinţa pentru citirea moţiunii de cenzură nu este necesar cvorumul.

Orban mai afirmă că nu a avut nicio discuţie cu social-democraţii.

Despre susţinătorii lui Florin Cîţu la preşedinţia PNL, care cer amânarea dezbaterii moţiunii de cenzură, Orban spune că „sunt un grup de colegi care sunt mai înfierbântaţi şi care nu înţeleg că ghidul activităţi noastre trebuie să fie interesul public, acţiunea noastră întemeiată pe prevederile constituţionale, legale, regulamentare şi pe Statutul PNL”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
orban,
cîţu,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici