Prima pagină » Politic » Orban i-a cerut lui Boc să-şi depună mandatul

Orban i-a cerut lui Boc să-şi depună mandatul

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban (PNL) a declarat, miercuri, că i-a cerut premierului Emil Boc, în şedinţa Birourilor Permanente reunite, să-şi retragă pachetul de măsuri de austeritate şi să-şi depună mandatul la Parlament.
Orban i-a cerut lui Boc să-şi depună mandatul
02 iun. 2010, 17:10, Politic

Orban a precizat că a votat, împreună cu alţi colegi, împotriva procedurii de asumare a răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri anticriză, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile constituţionale şi legale pentru acest lucru.

El a spus că nu există avizul CES şi nici al CSAT şi că obiecţia de fond este că nu poate fi invocat articolul 53 din Constituţie pentru a susţine retragerea unor drepturi şi libertăţi.

„Am solicitat primului-ministru, dacă are o urmă de conştiinţă şi moralitate, să-şi retragă pachetul pentru care vrea să-şi asume răspunderea şi să-şi depună mandatul la Parlament”, a afirmat Orban.