Ordonanţa privind măsurile fiscale, citită în primă lectură la şedinţa de Guvern. Ciolacu: „Vrem să stimulăm munca cinstită”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-au încheiat miercuri consultările pe tema ordonanţei privind măsurile fiscal bugetare. „Vrem să stimulăm munca cinstită şi să descurajăm portiţele de optimizare fiscală şi evaziune”, a spus Ciolacu.

1136 afișări
Imaginea articolului Ordonanţa privind măsurile fiscale, citită în primă lectură la şedinţa de Guvern. Ciolacu: „Vrem să stimulăm munca cinstită”

Proiectul de ordonanţă este prezentat în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri. Potrivit premierului, acest proiect propune reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile: „Vrem să stimulăm munca cinstită şi să descurajăm portiţele de optimizare fiscală şi evaziune”.

Marcel Ciolacu susţine că reducerea cheltuielilor statului este principiul de bază de la care s-a plecat. „Nu poţi să ceri doar sectorului privat să facă eforturi, trebuie ca şi statul să dea un exemplu. Astfel, reducem masiv funcţiile de conducere din aparatul bugetar. Tăiem posturi vacante, comasăm şi descentralizăm instituţii ca să reducem birocraţia şi limităm cheltuielile statului, inclusiv prin plafonarea sporurilor. Cu salariu la stat de 8 mii de lei nu poţi cere şi vouchere de vacanţă, plus îndemnizaţie de hrană! Cei cu salarii mai mici vor primi în continuare vouchere, chiar le creştem valoarea, dar e total incorect să le dăm şi super-bugetarilor! În plus, nu mai poţi fi şef la o companie de stat, cu zeci de consilieri, secretare şi bonusuri uriaşe dacă n-ai performanţă”, a spus premierul.

Acesta a anunţat şi măsurile care vizează reducerea fraudei şi evaziunii fiscale.

„Creştem masiv amenzile şi trecem pe scară largă la confiscarea bunurilor din evaziune. Introducem un instrument nou, numit E-sigiliu ca să vedem trasabilitatea mărfurilor şi impozităm cu 70% sumele nejustificate de persoanele fizice”, a adăugat Ciolacu.

Acesta susţine că a „ţinut mult la supraimpozitarea luxului, a viciilor şi mai ales a profiturilor excesive”. El spune că cei care au proprietăţi scumpe, de peste 500 de mii de euro sau maşini scumpe, este normal să plătească mai mult.

De asemenea, alcoolul, tutunul, băuturile cu zahăr şi, ulterior, jocurile de noroc trebuie taxate mai mult, spune premierul.

„Taxăm suplimentar profitul băncilor şi, mai ales, venim cu o nouă filozofie în cazul companiilor mari, care vor plăti un impozit de minim 1% din cifra de afaceri. Este o măsură de echitate, pe care o propun de doi ani, de când eram în Opoziţie, ca marile companii să plătească măcar la nivelul minim al unei companii româneşti. Avem însă grijă ca investiţiile acestor mari firme, sume importante, să fie protejate, fiind eliminate din calculul acestui impozit. Mai mult, asigurăm echitatea fiscală între contribuabili prin eliminarea graduală a excepţiilor şi privilegiilor fiscale. Aceste facilităţi fiscale sunt estimate la 75 miliarde lei, aproape 5% din PIB. Nu mai putem continua cu acest sistem de paradis fiscal”, a mai spus şeful Guvernului.

El a anunţat şi creşterea salariului minim pe economie cu 10% la cel general, de la 3.000 la 3.300 lei, şi cu 12,5% în Construcţii, de la 4.000 lei la 4.500 lei.

„În fine, nu mărim cota generală de TVA de 19% şi păstrăm cota redusă de 5% la lemne, energie termică, cărţi, manuale şi evenimente culturale, respectiv cota de 9% la alimente şi medicamente”, a mai spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici