(P) Ce înseamnă „România normală” în politica externă - programul prezidenţial al lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul conţine numeroase referiri la realizările preşedintelui în planul politicii externe şi la modul în care va continua în acest domeniu.

1112 afișări
Imaginea articolului (P) Ce înseamnă „România normală” în politica externă - programul prezidenţial al lui Klaus Iohannis

(P) Ce înseamnă „România normală” în politica externă - programul prezidenţial al lui Klaus Iohannis

Datorită Preşedintelui Iohannis, România este un membru activ la nivelul Uniunii Europene şi are un cuvânt important de spus în chestiunile majore ale comunităţii europene, se menţionează în document. Relaţiile noastre cu SUA sunt la cel mai înalt nivel din istoria lor. Preşedintele Iohannis a avut două întâlniri foarte consistente cu Preşedintele SUA, Donald Trump, iar Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este tot mai puternic. Datorită Preşedintelui Iohannis, rolul ţării noastre în NATO este întărit. La iniţiativa sa, s-a ajuns la un Acord politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare la 2%. 

În program, se detaliază liniile directoare pentru al doilea mandat. Cei trei piloni care stau la baza politicii externe a ţării noastre au fost şi rămân întărirea şi extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu SUA, creşterea rolului şi efortului României în UE, respectiv în NATO.

Un capitol important este cel dedicat relaţiei cu Uniunea Europeană. Aderarea la Zona Euro, cât mai curând posibil, este un obiectiv naţional fundamental şi un pas esenţial, atât pentru consolidarea economică a ţării, cât şi pentru întărirea rolului României la nivelul european. Aderarea rapidă a României la Spaţiul Schengen este un alt obiectiv esenţial,  care va contribui la consolidarea securităţii pentru întregul spaţiu de liberă circulaţie din Uniune. Klaus Ioahnnis susţine, totodată, încheierea convingătoare a angajamentelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, pe baza unor progrese reale în ceea ce priveşte independenţa şi eficienţa sistemului judiciar românesc. 

 

Atragerea fondurilor europene

Creşterea importanţei şi a rolului României în procesul decizional la nivel european înseamnă aprofundarea integrării europene în beneficiul cetăţenilor. Un alt obiectiv este  creşterea ratei de absorbţie şi utilizarea eficientă a fondurile UE  astfel încât România şi cetăţenii săi să poată beneficia pe deplin de avantajele statutului de stat membru UE. ”În accesarea fondurilor europene, voi acţiona pentru simplificarea procedurilor la nivel naţional, dublată de oferirea de sprijin pentru beneficiarii fondurilor în fază de implementare a proiectelor.România va susţine continuarea politicii de extindere, una dintre politicile de succes ale Uniunii”, menţionează Klaus Iohannis. 

În ceea ce priveşte relaţia cu SUA şi NATO, preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte despre creşterea prezenţei militare americane în România, ca garanţie de securitate complementară NATO. O altă ţintă este întărirea rolului şi capabilităţilor Alianţei în domeniul apărării colective şi descurajării ameninţărilor venite dinspre Est. Este vizată şi întărirea parteneriatului NATO–UE deoarece securitatea UE, în sens larg, depinde de cea a SUA şi reciproc, formând o comunitate unică de securitate transatlantică.

Programul menţionează şi dezvoltarea şi adâncirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, pe baza comunităţii unice de limbă, identitate, istorie şi cultură. Sprijinirea parcursului european al Chişinăului se va face  prin consolidarea instituţiilor democratice, proiecte bilaterale de interconectare strategică şi alte măsuri cu beneficii directe pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Potrivit documentului, politicile publice din domeniul securităţii naţionale trebuie concepute şi implementate având ca beneficiar final cetăţeanul, care trebuie să ştie şi să simtă că este protejat şi apărat în ţara lui. ”Avem nevoie de continuitate în raporturile cu aliaţii şi partenerii noştri externi, de continuitate în ceea ce priveşte angajamentele asumate de către România. Predictibilitatea în acţiuni ne consolidează statutul de ţară credibilă şi reprezintă o resursă de încredere într-o regiune deosebit de complicată”, se afirmă în document.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici