Politic

Consultări româno-cehe pe teme bilaterale şi europene, inclusiv privind aderarea la Schengen

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, va avea, marţi, la Praga, consultări bilaterale, printre temele abordate figurând Strategia europeană privind regiunea dunăreană, aderarea României la Spaţiul Schengen şi Serviciul European de Acţiune Externă.

Ponta: PSD nu va participa la consultările de marţi de la Cotroceni

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, că reprezentanţii partidului pe care îl conduce nu vor participa, marţi, la consultările iniţiate de şeful statului.

Bugetul Senatului pe 2011, cu peste 30% mai mare decât cel din 2010

Biroul Permanent al Senatului a aprobat, luni, bugetul instituţiei pentru anul 2011, în valoare de 127.900.000 lei, cu aproximativ 30% mai mare decât cel din 2010, o sumă suplimentară de 26 milioane lei fiind prevăzută pentru Adunarea NATO.

Geoană: Stabilirea datei pentru dezbaterea moţiunii de cenzură se va face după decizia CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că o eventuală decizie privind data la care va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură depusă de opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei va fi luată după decizia Curţii Constituţionale.

Boc: Discuţia cu FMI a fost dură, Băsescu a fost de mare ajutor pentru un acord corect pe mai departe

Evaluarea misiunii FMI la Bucureşti nu a fost una foarte uşoară, deoarece negocierile au fost dure, iar intervenţia preşedintelui Traian Băsescu a fost de mare ajutor pentru a se putea ajunge la o formă corectă a acordului pe mai departe, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Boc despre eventuala sa înlocuire de la conducerea Guvernului şi a PDL: Bârfe, poveşti şi baliverne

Liderul PDL, premierul Emil Boc a catalogat afirmaţiile privind eventuala sa înlocuire de la conducerea Guvernului şi a partidului democrat-liberal drept "bârfe, poveşti şi baliverne", adăugând că el nu are timp să se ocupe de aşa ceva.

Prezenţa europarlamentarilor români la lucrările PE, printre cele mai scăzute

Prezenţa individuală a europarlamentarilor români la lucrările PE este în creştere, dar în ansamblu nivelul de prezenţă al delegaţiei române rămâne printre cele mai scăzute, aceasta încheind primul trimestru din al doilea an al legislaturii pe poziţia 24 din 27 de ţări, potrivit unui raport.

PC acuză delegaţia FMI de amestec în problemele politice interne ale României

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că intenţionează să-i trimită o scrisoare directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, acuzându-i pe membrii delegaţiei Fondului că se amestecă în problemele politice interne ale României.

PC nu participă la consultările iniţiate de preşedintele Băsescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, luni, că reprezentanţii acestui partid nu vor participa la consultările de la Cotroceni, susţinând că şeful statului are un singur scop - bifarea unei noi consultări, având în vedere că pentru două subiecte are nevoie de aprobarea Parlamentului.

FMI, CE şi BM au ajuns la un acord: Următoarea tranşă, după implementarea condiţionalităţilor

Misiunea FMI, CE şi BM a ajuns la un acord la nivel de experţi în ceea ce priveşte cea de-a şasea evaluare a acordului stand-by, iar următoarea tranşă va fi eliberată la mijlocul lunii ianuarie, dacă vor fi implementate condiţionalităţile convenite, a declarat şeful misiunii, Jeffrey Franks.

Stolojan: Creşterile salariale după 1 ianuarie vor fi de 16-18%

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Stolojan a declarat luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că, din diferite calcule pe care le-a văzut la un moment dat, creşterile salariale ar putea fi de 16-18%, şi nu 25%, astfel încât să se revină la nivelul de dinaintea reducerilor.

Întâlnirea preşedintelui cu delegaţia FMI s-a încheiat

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia FMI în România condusă de Jeffrey Franks s-a încheiat, duminică seară, după mai mult de o oră şi jumătate de la începere.

Băsescu, la începutul întâlnirii cu FMI: Guvernul a găsit soluţii noi pentru diminuarea deficitului

Şeful statului a declarat, duminică, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, că este ridicolă ideea suspendării Acordului, menţionând că, prin "creativitatea" Guvernului au fost găsite soluţii noi pentru diminuarea deficitului, pe care partea română doreşte să le discute cu Fondul.

Liderul PDL Constanţa: Ar fi posibilă o colaborare cu PNL dacă ar fi depăşite orgoliile

Liderul organizaţiei judeţene PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, susţine că ar fi posibilă o colaborare între democrat-liberali şi liberali în cazul care reprezentanţii celor două formaţiuni politice ar lăsa deoparte orgoliile.

PNL Cluj: Marius Nicoară, candidat la Primărie, Horea Uioreanu, la şefia CJ, la alegerile din 2012

Senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu au fost desemnaţi de Biroul Politic Teritorial al PNL Cluj drept candidaţi pentru funcţiile de primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, la alegereile locale din anul 2012.

Franks: Considerăm că România va înregistra o creştere economică pozitivă în 2011

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, că reprezentanţii Fondului l-au pus la curent pe preşedinte cu opţiunile existente şi acţiunile necesare "pentru a putea merge înainte", menţionând că instituţia consideră că România va înregistra creştere economică în 2011.

C. V. Tudor, reales preşedinte al PRM – VIDEO

Corneliu Vadim Tudor a fost reales preşedinte al PRM, sâmbătă, la cel de-al cincilea Congres al formaţiunii, cu 1050 de voturi "pentru" din cele 1180 valabil exprimate.

Antonescu: FMI şi-a exprimat interesul faţă de programul nostru de guvernare, ne-am purtat frumos

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că reprezentanţii Fondului şi-au exprimat interesul faţă de ideile din programul liberal de guvernare, precizând că instituţia ar trebui să aibă în vedere faptul că actualul Guvern nu va dura o eternitate.

Oprescu, la congresul PRM: Acest partid a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, în faţa delegaţiilor la cel de-al cincilea congres al PRM, că acest partid a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări şi este caracterizat de curăţenie morală, verticalitate şi curaj.

Franks: Vreau să iau idei bune de la orice partid politic. Antonescu: Aţi venit în locul potrivit

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au avut sâmbătă, în debutul întâlnirii oficiale, un schimb de replici privind scopul acestor întâlniri, Franks menţionând că doreşte să adune, inclusiv de la liberali, idei bune pentru viitorul acord.

Băsescu a abordat cu delegaţia FMI perspectivele unei eventuale noi colaborări

Şeful statului şi membrii delegaţiei FMI, CE şi BM au abordat, sâmbătă, la Cotroceni, printre altele, perspectivele unei eventuale noi colaborări astfel încât, prin accentul pus pe privatizare şi reforme, să se atingă obiectivul unei creşteri economice sustenabile, informează Preşedinţia.

Antonescu: Particip la întâlnirea cu FMI din minimă politeţe instituţională, dar nu sunt interesat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că va participa la întâlnirea de după-amiază cu delegaţia FMI "dintr-o minimă politeţe instituţională", criticând atitudinea reprezentanţilor Fondului faţă de opoziţie şi adăugând că nu este interesat de discuţie.

Băsescu, la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI: Ce-i atâta presă?

Preşedintele Traian Băsescu i-a întrebat, sâmbătă, pe jurnaliştii prezenţi la Palatul Cotroceni la începutul întâlnirii şefului statului cu delegaţia FMI: "Ce o fi aşa de interes pentru voi? Ce-i atâta presă?".

Franks: Am avut discuţii dure la Bucureşti şi cred că suntem în postura de a ajunge la o înţelegere

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, la începutul întâlnirii cu şeful statului, că delegaţia pe care o conduce a avut, la Bucureşti, "câteva discuţii intense şi dure", menţionând că există o colaborare bună cu autorităţile şi că se va ajunge la o înţelegere.

Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks, declarând, la începutul întrevederii, că şefii de stat şi de guvern din UE, cu care s-a întâlnit la Consiliul European, ştiu că Europa este încă în criză.

Guvernul: Premierul Boc nu a realizat niciun demers care să influenţeze votul lui Câmpanu la moţiune

Premierul Emil Boc nu a realizat niciun demers care să influenţeze în vreun fel votul senatorului Liviu Câmpanu la moţiunea de cenzură dezbătută miercuri, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Critici dure la adresa lui Funeriu, în moţiunea depusă după angajarea răspunderii pe Legea educaţiei

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi PSD ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei conţine o serie de critici la adresa ministrului Daniel Funeriu, semnatarii solicitând prin acest text continuarea procesului legislativ pentru adoptarea actului normativ de către Senat.

Băsescu se întâlneşte sâmbătă dimineaţă cu delegaţia FMI

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Antonescu: Nu suntem foarte optimişti în privinţa rezultatului moţiunii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că liberalii nu sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte rezultatul votului la noua moţiune de cenzură, depusă vineri de către reprezentanţii opoziţiei.

Băsescu: România consideră mai eficiente sancţiunile economice decât suspendarea votului în Consiliu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că, în contextul în care se ia în calcul la nivelul UE posibilitatea suspendării dreptului de vot în Consiliu pentru statele care nu respectă PSC, România consideră mai eficientă în acest caz sancţiunea economică.

Geoană: La Cotroceni se pregăteşte schimbarea lui Boc din funcţia de premier şi de preşedinte al PDL

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că "în laboratoarele de la Cotroceni" se pregăteşte scenariul înlocuirii lui Emil Boc, care "va mai încasa două-trei luni de măsuri dure şi nepopulare", iar după aceea va fi schimbat şi din funcţia de premier şi din cea de preşedinte al PDL.

Opoziţia a depus la Parlament noua moţiune de cenzură

PNL şi PSD au depus, vineri, la Parlament, noua moţiune de cenzură, iniţiată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.

Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00, temele de discuţie propuse fiind informarea cu privire la concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen.

CE: Decizii similare aplicate membrilor unor grupuri în UE nu sunt, în sine, expulzări colective

Faptul că o serie de cetăţeni ai UE din aceeaşi comunitate etnică fac obiectul unor decizii similare care sunt puse în aplicare în mod colectiv nu echivalează cu o expulzare colectivă, dacă fiecare decizie a fost luată în temeiul unei examinări specifice şi individuale a fiecărui caz, precizează CE.

Oltean: PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD. Un partid care devine sluga PSD

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD", partidul devenind, pe zi ce trece, "sluga PSD".

Oltean: Legea educaţiei nu este perfectă, dar e un pas uriaş spre o reformă profundă a învăţământului

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Legea educaţiei, adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii, nu este una perfectă, dar reprezintă un "pas uriaş" spre o reformă a învăţământului românesc.

Ponta: Să fim realişti, nu am spus că trece moţiunea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că nu se aşteaptă ca moţiunea de cenzură pe care PSD şi PNL o depun după angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei să treacă de votul din Parlament.

Anastase: Ponta are probleme serioase în PSD. Când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă

Victor Ponta are probleme serioase în PSD, iar membrii cu experienţă îi pregătesc o surpriză neplăcută, susţine preşedintele Camerei, Roberta Anastase, la RFI, afirmând, pe de altă parte, că nu are nimic să-şi reproşeze în legătură cu modul în care Legea pensiilor a fost adoptată.

Ponta nu va negocia cu parlamentari ai puterii la moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri dimineaţă, că a învăţat "o lecţie usturătoare" la moţiunea de cenzură respinsă de Parlament pe 27 octombrie şi nu va negocia, în cazul demersului anunţat după angajarea răspunderii Guvernului, cu niciun parlamentar al puterii.

Boc: Ministrul pe Relaţia cu Parlamentul şi secretarii, vinovaţi pentru legile privind TVA şi pensiile

Legile privind TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensilor sub 2.000 lei au fost adoptate din cauza unei insuficiente comunicări a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, şi a secretarilor de stat, care trebuia să vegheze la apărarea bugetului, a afirmat premierul Emil Boc.