Politic

Liderul PDL Constanţa: Ar fi posibilă o colaborare cu PNL dacă ar fi depăşite orgoliile

Liderul organizaţiei judeţene PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, susţine că ar fi posibilă o colaborare între democrat-liberali şi liberali în cazul care reprezentanţii celor două formaţiuni politice ar lăsa deoparte orgoliile.

PNL Cluj: Marius Nicoară, candidat la Primărie, Horea Uioreanu, la şefia CJ, la alegerile din 2012

Senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu au fost desemnaţi de Biroul Politic Teritorial al PNL Cluj drept candidaţi pentru funcţiile de primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, la alegereile locale din anul 2012.

Franks: Considerăm că România va înregistra o creştere economică pozitivă în 2011

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, că reprezentanţii Fondului l-au pus la curent pe preşedinte cu opţiunile existente şi acţiunile necesare "pentru a putea merge înainte", menţionând că instituţia consideră că România va înregistra creştere economică în 2011.

C. V. Tudor, reales preşedinte al PRM – VIDEO

Corneliu Vadim Tudor a fost reales preşedinte al PRM, sâmbătă, la cel de-al cincilea Congres al formaţiunii, cu 1050 de voturi "pentru" din cele 1180 valabil exprimate.

Antonescu: FMI şi-a exprimat interesul faţă de programul nostru de guvernare, ne-am purtat frumos

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că reprezentanţii Fondului şi-au exprimat interesul faţă de ideile din programul liberal de guvernare, precizând că instituţia ar trebui să aibă în vedere faptul că actualul Guvern nu va dura o eternitate.

Oprescu, la congresul PRM: Acest partid a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, în faţa delegaţiilor la cel de-al cincilea congres al PRM, că acest partid a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări şi este caracterizat de curăţenie morală, verticalitate şi curaj.

Franks: Vreau să iau idei bune de la orice partid politic. Antonescu: Aţi venit în locul potrivit

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au avut sâmbătă, în debutul întâlnirii oficiale, un schimb de replici privind scopul acestor întâlniri, Franks menţionând că doreşte să adune, inclusiv de la liberali, idei bune pentru viitorul acord.

Băsescu a abordat cu delegaţia FMI perspectivele unei eventuale noi colaborări

Şeful statului şi membrii delegaţiei FMI, CE şi BM au abordat, sâmbătă, la Cotroceni, printre altele, perspectivele unei eventuale noi colaborări astfel încât, prin accentul pus pe privatizare şi reforme, să se atingă obiectivul unei creşteri economice sustenabile, informează Preşedinţia.

Antonescu: Particip la întâlnirea cu FMI din minimă politeţe instituţională, dar nu sunt interesat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că va participa la întâlnirea de după-amiază cu delegaţia FMI "dintr-o minimă politeţe instituţională", criticând atitudinea reprezentanţilor Fondului faţă de opoziţie şi adăugând că nu este interesat de discuţie.

Băsescu, la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI: Ce-i atâta presă?

Preşedintele Traian Băsescu i-a întrebat, sâmbătă, pe jurnaliştii prezenţi la Palatul Cotroceni la începutul întâlnirii şefului statului cu delegaţia FMI: "Ce o fi aşa de interes pentru voi? Ce-i atâta presă?".

Franks: Am avut discuţii dure la Bucureşti şi cred că suntem în postura de a ajunge la o înţelegere

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, la începutul întâlnirii cu şeful statului, că delegaţia pe care o conduce a avut, la Bucureşti, "câteva discuţii intense şi dure", menţionând că există o colaborare bună cu autorităţile şi că se va ajunge la o înţelegere.

Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks, declarând, la începutul întrevederii, că şefii de stat şi de guvern din UE, cu care s-a întâlnit la Consiliul European, ştiu că Europa este încă în criză.

Guvernul: Premierul Boc nu a realizat niciun demers care să influenţeze votul lui Câmpanu la moţiune

Premierul Emil Boc nu a realizat niciun demers care să influenţeze în vreun fel votul senatorului Liviu Câmpanu la moţiunea de cenzură dezbătută miercuri, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Critici dure la adresa lui Funeriu, în moţiunea depusă după angajarea răspunderii pe Legea educaţiei

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi PSD ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei conţine o serie de critici la adresa ministrului Daniel Funeriu, semnatarii solicitând prin acest text continuarea procesului legislativ pentru adoptarea actului normativ de către Senat.

Băsescu se întâlneşte sâmbătă dimineaţă cu delegaţia FMI

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Antonescu: Nu suntem foarte optimişti în privinţa rezultatului moţiunii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că liberalii nu sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte rezultatul votului la noua moţiune de cenzură, depusă vineri de către reprezentanţii opoziţiei.

Băsescu: România consideră mai eficiente sancţiunile economice decât suspendarea votului în Consiliu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că, în contextul în care se ia în calcul la nivelul UE posibilitatea suspendării dreptului de vot în Consiliu pentru statele care nu respectă PSC, România consideră mai eficientă în acest caz sancţiunea economică.

Geoană: La Cotroceni se pregăteşte schimbarea lui Boc din funcţia de premier şi de preşedinte al PDL

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că "în laboratoarele de la Cotroceni" se pregăteşte scenariul înlocuirii lui Emil Boc, care "va mai încasa două-trei luni de măsuri dure şi nepopulare", iar după aceea va fi schimbat şi din funcţia de premier şi din cea de preşedinte al PDL.

Opoziţia a depus la Parlament noua moţiune de cenzură

PNL şi PSD au depus, vineri, la Parlament, noua moţiune de cenzură, iniţiată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.

Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00, temele de discuţie propuse fiind informarea cu privire la concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen.

CE: Decizii similare aplicate membrilor unor grupuri în UE nu sunt, în sine, expulzări colective

Faptul că o serie de cetăţeni ai UE din aceeaşi comunitate etnică fac obiectul unor decizii similare care sunt puse în aplicare în mod colectiv nu echivalează cu o expulzare colectivă, dacă fiecare decizie a fost luată în temeiul unei examinări specifice şi individuale a fiecărui caz, precizează CE.

Oltean: PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD. Un partid care devine sluga PSD

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD", partidul devenind, pe zi ce trece, "sluga PSD".

Oltean: Legea educaţiei nu este perfectă, dar e un pas uriaş spre o reformă profundă a învăţământului

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Legea educaţiei, adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii, nu este una perfectă, dar reprezintă un "pas uriaş" spre o reformă a învăţământului românesc.

Ponta: Să fim realişti, nu am spus că trece moţiunea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că nu se aşteaptă ca moţiunea de cenzură pe care PSD şi PNL o depun după angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei să treacă de votul din Parlament.

Anastase: Ponta are probleme serioase în PSD. Când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă

Victor Ponta are probleme serioase în PSD, iar membrii cu experienţă îi pregătesc o surpriză neplăcută, susţine preşedintele Camerei, Roberta Anastase, la RFI, afirmând, pe de altă parte, că nu are nimic să-şi reproşeze în legătură cu modul în care Legea pensiilor a fost adoptată.

Ponta nu va negocia cu parlamentari ai puterii la moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri dimineaţă, că a învăţat "o lecţie usturătoare" la moţiunea de cenzură respinsă de Parlament pe 27 octombrie şi nu va negocia, în cazul demersului anunţat după angajarea răspunderii Guvernului, cu niciun parlamentar al puterii.

Boc: Ministrul pe Relaţia cu Parlamentul şi secretarii, vinovaţi pentru legile privind TVA şi pensiile

Legile privind TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensilor sub 2.000 lei au fost adoptate din cauza unei insuficiente comunicări a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, şi a secretarilor de stat, care trebuia să vegheze la apărarea bugetului, a afirmat premierul Emil Boc.

Boc despre intenţia lui Ponta de amânare a bugetului: Politicienii să stea cu picioarele în apă rece

Liderii politici trebuie să analizeze atent implicaţiile unei amânări a dezbaterii asupra proiectului de buget pentru 2011 şi să înţeleagă cu neaprobarea alocaţiilor financiare pentru anul viitor va afecta toate autorităţile locale, indiferent de partidul din care fac parte, afirmă premierul Boc.

Boc: Pentru ordonanţa privind creditele populaţiei trebuie o soluţie care să protejeze ambele părţi

Autorităţile române vor analiza solicitarea FMI de modificare a OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei, pentru a identifica o soluţie echilibrată care să protejeze ambele părţi, dar decizia aparţine în prezent Parlamentului, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.

Lăzăroiu: Dacă Ponta i-ar fi căutat pe trădătorii de la putere i-ar fi găsit

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că întreaga moţiune de cenzură a fost "o cacialma" a PSD şi că dacă Victor Ponta i-ar fi căutat pe trădătorii de la putere i-ar fi găsit, dar nu i-a căutat.

Băsescu, lui Rasmussen: Au protestat 30.000 de oameni, nu înseamnă că alţi 10 milioane sunt fericiţi

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, joi, la Bruxelles, secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, potrivit unor imagini difuzate de Antena 3, că faptul că 30.000 de români au protestat, miercuri, la Bucureşti, nu înseamnă că alţi 10 milioane sunt fericiţi.

PSD Dolj şi cabinetul parlamentar al lui Mircea Geoană vor fi evacuate din sediu

Organizaţia judeţeană Dolj a PSD şi cabinetul parlamentar al preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, vor fi evacuate din sediu, în condiţiile în care clădirea, care aparţine Ministerului Culturii, va fi consolidată şi renovată printr-un proiect cu fonduri europene.

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru înfiinţarea Sistemului Naţional de Informare privind Vizele

Guvernul a aprobat, joi, cadrul legislativ pentru înfiinţarea Sistemului Naţional de Informare privind Vizele, care asigură conectarea României la sistemul similar al UE, etapă necesară în perspectiva aderării ţării la Spaţiul Schengen, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Băsescu a promis FMI că nu promulgă legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Lăzăroiu: Dacă trecea moţiunea, preşedintele ar fi luat în calcul noua majoritate

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu afirmă, într-un interviu pentru "Gândul", că, dacă moţiunea de cenzură ar fi trecut, preşedintele Traian Băsescu ar fi luat în calcul noua majoritate formată în Parlament, la consultările pentru desemnarea primului-ministru.

PSD şi PNL depun împreună noua moţiune de cenzură

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat, joi, că PNL şi PSD vor depune împreună noua moţiune de cenzură, ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.

Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune. Este un autodenunţ penal

Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, că a cumpărat votul unor parlamentari ai puterii pentru a vota căderea Guvernului prin moţiune de cenzură reprezintă un autodenunţ penal pentru care acesta trebuie să răspundă în faţa legii, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Anca Boagiu a venit în scaun cu rotile la Parlament

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a venit în scaun cu rotile, joi, la Parlament, unde a participat la şedinţa comună a celor două Camere pentru asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, ea fiind ajutată să se deplaseze de către un aghiotant.

Duşa: Nu ştiu dacă este oportună depunerea unei moţiuni de cenzură

BPN al PSD va decide dacă social-democraţii vor achiesa la propunerea făcută de liberali şi vor depune o moţiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, a declarat, joi, liderul grupului PSD Mircea Duşa, arătând că nu ştie dacă este oportun acest demers.

PNL strânge semnături pentru moţiune de cenzură

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, joi, că liberalii au început strângerea de semnături şi elaborarea moţiunii de cenzură pe care o vor depune după asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.