Panou al UDMR: Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala

UDMR a amplasat în Cluj-Napoca un panou de precampanie cu textul "Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala", dar şi unul similar la Oradea, liderii Uniunii susţinând că este vorba despre promovarea descentralizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6510 afişări
Imaginea articolului Panou al UDMR: Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala

Panou al UDMR: Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala

Preşedintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că mesajul transmis este unul care pledează pentru ca majoritatea taxelor încasate din teritoriu să rămână pe plan local, nu să meargă la Bucureşti.

"UDMR a amplasat la Cluj-Napoca, în zona Stadionului CFR, un panou de precampanie cu mesajul – Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala. Un panou similar a fost amplasat la Oradea. Textul mesajului se referă la descentralizare, în sensul în care noi pledăm ca taxele să rămână mai multe pe plan local, la Cluj, sau la Oradea, în loc să fie trimise la Bucureşti. Locuitorii Ardealului, de la care se strâng aceste taxe, au cea mai mare nevoie de ele, pentru investiţiile din zonele în care locuiesc, nu pentru a plăti din aceşti bani investiţii în Bucureşti", a spus Kovacs.

De asemenea, UDMR a amplasat un alt panou pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, în limba maghiară, în care se susţine denumirea municipiului şi în limbile maghiară şi germană – Kolozsvar, respectiv Klausenburg.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici