Parlamentarii au adoptat moţiunea de cenzură - VIDEO

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă".

119 afișări
Imaginea articolului Parlamentarii au adoptat moţiunea de cenzură - VIDEO

Parlamentarii au adoptat moţiunea de cenzură (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Guvernul Boc 2 a fost demis, moţiunea de cenzură a fost adoptată

La votul moţiunii de cenzură de marţi s-au înregistrat 23 de absenţe, dintre care 19 deputaţi şi 4 senatori.

Dispută PDL-PSD înaintea votării

Parlamentarii au început, marţi, după aproape trei ore de dezbateri, votul asupra moţiunii de cenzură.

Înainte de vot, chestorii au numărat bilele albe şi negre cu care deputaţii şi senatorii urmau să îşi exprime votul.

Parlamentarii PDL şi cei ai PSD au avut o dispută pe tema numărării acestor bile de vot, plenul decizând, în final, ca acest proces să fie făcut de chestorii Dan Motreanu şi Dumitru Constantin, asistaţi şi de ceilalţi chestori.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a propus ca Dan Motreanu şi Dumitru Constantin să se ocupe de procedura de vot.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a propus ca "pentru a elimina tensiunea" asupra procesului de vot, chestorii să facă o verificare, o numărare a bilelor de vot.

Mircea Toader (PDL) a propus, la rândul său, ca chestorii de la Camera Deputaţilor să numere bilele de vot pentru Cameră, iar chestorii de la Senat să le numere pe cele pentru Senat.

Valeriu Zgonea (PSD) a respins această propunere a lui Mircea Toader pe motiv că acest lucru nu este prevăzut în Regulamentul Parlamentului.

Disputa a fost tranşată prin vot, 139 parlamentari fiind de acord ca Dan Motreanu şi Dumitru Constantin, asistaţi şi de ceilalţi chestori să numere bilele.

Şedinţa de plen destinată dezbaterii moţiunii a început cu întârziere

Şedinţa de plen reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului a început, marţi, la Parlament, cu 30 de minute întârziere faţă de ora programată.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, fiind prezenţi şi membrii Guvernului.

Preşedintele de şedinţă a anunţat iniţial că la lucrări şi-au înscris prezenţa 432 de parlamentari, fiind absenţi 39 de parlamentari, iar cvorumul legal a fost îndeplinit.

În plus, la anunţul preşedintelui de şedinţă, niciun parlamentar PNL, UDMR sau PSD nu şi-a retras semnătura de pe moţiunea de cenzură.

Moţiunea de cenzură de opt pagini, intitulată "11 împotriva României", este recitită în faţa plenului de către viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit, marţi dimineaţă, ca dezbaterea la moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR să dureze trei ore şi jumătate.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, erau necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

Moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României" conţine atacuri dure la adresa şefului statului şi a Cabinetului Boc II, nu şi la componenta social-democrată a guvernării. Aceasta aduce în discuţie "nereprezentativitatea flagrantă" şi ilegalitatea în care se află Guvernul Boc 2, aflat "la masa puterii" prin încălcarea Constituţiei.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici