Parlamentul dezbate joi cererea de reaxaminare a preşedintelui Băsescu la Statutul parlamentarilor

Secretarul Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea a declarat, marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, că cererea de reexaminare a proiectului Statutului parlamentarilor va fi dezbătută joi de plenul celor două Camere.

193 afișări
Imaginea articolului Parlamentul dezbate joi cererea de reaxaminare a preşedintelui Băsescu la Statutul parlamentarilor

Parlamentul dezbate joi cererea de reaxaminare a preşedintelui Băsescu la Statutul parlamentarilor (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Cele două subiecte nu interferează în mod negativ. Deci, pe data de 7 probabil vom dezbate şi acea retrimitere a Statutului, solicitarea de reaxaminare a preşedintelui. Intră pe 7. Bugetul nu va fi adoptat până pe data de 7", a spus Nicolicea.

El a arătat că marţi sau miercuri Comisia de Statut se va întruni şi va elabora Raportul în cazul cererii de reexaminare.

"Nu e lucrare amplă, ci trebuie discutate doar articolele care au fost retrimise. Camera şi Senatul vor decide dacă acceptă propunerea preşedintelui sau nu. În cazul în care votul este pozitiv pentru amendamentele care se fac la Comisie, acestea vor fi ataşate la lege. Dacă votul este negativ, legea pleacă aşa cum a fost trimisă la preşedinte", a spus Nicolicea.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV şi propunând dezbatere publică asupra proiectului.

În cerere se arată că Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi imunitatea parlamentarilor.

Oficialii Comisiei Europene nu au avut obiecţii faţă de noul statut propus al parlamentarilor şi trebuie văzut dacă bugetul pe 2013 mai poate fi aprobat ca efect al deciziei preşedintelui de a trimite Parlamentului spre reexaminare acest statut, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici