PDL către PSD şi PNL: Vagabonzilor! Ruşine! , PSD şi PNL către PDL: Ridzi la puşcărie!

Deputaţii PSD şi PNL, pe de o parte, şi deputaţii PDL, pe de altă parte, şi-au aruncat, luni noaptea, la şedinţa maraton privind votul pentru judecătorul la Curtea Constituţională, injurii şi invective unii altora, dintr-o parte în alta a sălii de şedinţe.

23 afișări
Imaginea articolului PDL către PSD şi PNL: Vagabonzilor! Ruşine! , PSD şi PNL către PDL: Ridzi la puşcărie!

Deputaţii PSD şi PDL încearcă să îi împiedice pe cei de la putere să voteze în legătură cu CC (Imagine:Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Astfel, din partea dreaptă a sălii, locul rezervat deputaţilor PDL, s-au "aruncat", de către diferiţi membri ai Camerei, către stânga sălii, unde stau deputaţii PSD şi PNL, expresii precum "Vagabonzilor". Totodată, democrat-liberalii le-au strigat "Ruşine!" social-democraţilor şi liberalilor.

Pe de altă parte, din partea stângă a sălii, deputaţii PSD şi PNL le-au răspuns acuzelor, transmiţându-le, sec: "Ridzi la puşcărie!".

Pe de altă parte, deputaţii PSD şi PNL au lipit, în faţa tribunei Parlamentului, afişe pe care se poate citi: "Boc, România îţi cere demisia!" şi au scandat "Hoţii!" din faţa prezidiului Camerei Deputaţilor.

Deputaţii PSD şi PNL prezenţi, luni noapte, la şedinţa de plen dedicată alegerii unui judecător la CC, se ţin de mâini, la ora transmiterii acestei ştiri, formând mai multe cercuri concentrice în jurul urnei de vot, pentru a încerca să îi oprească pe reprezentanţii puterii să-şi exprime opţiunea.

În acest timp, deputaţii opoziţiei scandează "Jos hoţii!", iar de la tribună, un reprezentant al puterii citeşte lista de vot.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni noapte, la ora 24.00, cu 122 de voturi "pentru", 2 abţineri şi un vot "împotrivă", să prelungească programul de lucru până la epuizarea punctului de pe ordinea de zi privind reluarea votului pentru alegerea unui judecător la CC.

Şedinţa a fost reluată după a zecea pauză acordată pentru consultări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici